La alegerile parlamentare din 28 septembrie, diaspora va avea la dispoziție cel mai mare număr de secții de votare deschise vreodată peste hotare. Sunt 301 la număr în marile orașe europene, câteva din Asia, dar și din America de Nord. Cu mai multe detalii despre scrutinul din străinătate vine jurnalista TVR MOLDOVA, Mădălina Cociu.
MĂDĂLINA COCIU, jurnalist TVR MOLDOVA: Numărul secțiilor de vot din diasporă a crescut simțitor la acest scrutin. Dacă la alegerile parlamentare de anul trecut au fost puțin peste 200 de secții, acum iată avem 300, distribuite în 41 de state. Fiecare secție va funcționa între orele locale 07.00 și 21.00 şi va avea câte 5.000 de buletine de vot care, însă, pot fi suplimentate, în funcție de necesităţile. Pentru prima dată la un scrutin parlamentar a fost extins votul prin corespondență, atenție, în 10 țări. Vorbim despre Australia, Canada, Coreea de Sud, Finlanda, Islanda, Japonia, Norvegia, Noua Zeelandă, SUA și Suedia. Vă amintesc că la scrutinul prezidențial din toamna trecută, diaspora a adus peste 327.000 de voturi, iar astăzi autoritățile cheamă cetățenii R. Moldova stabiliți peste hotare să vină la urne în număr cât mai mare pentru că fiecare vot contează.
Cetățenii Republicii Moldova stabiliți peste hotare, fie că studiază sau muncesc acolo, spun că ziua de astăzi este un moment de responsabilitate civică pentru fiecare dintre ei.
TVR MOLDOVA a luat legătura cu câțiva basarabeni aflaţi în SUA, Emiratele Arabe Unite sau în țări europene, care ne-au spus de ce vor merge astăzi la vot.