Republica Moldova va solicita prin Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene sprijin pentru obținerea centralelor electrice cu turbine pe gaz conform unei dispoziție adoptate în ședința Comisiei pentru Situații Excepționale din 16 ianuarie curent.
Conform dispoziției adoptate de Comisia pentru Situații Excepționale, solicitarea include o centrală cu o capacitate de 125 megawați și 10 centrale mai mici cu o capacitate de câte 10 megawați. Acestea urmează să fie instalate la Termoelectrica și CET-Nord.
O altă solicitare va ține de procurarea a 100 de generatoare pentru instituțiile medicale, sociale și educaționale din zona de securitate, în special pentru localitățile din stânga Nistrului controlate de Chișinău. Astfel, vor fi transmise de la Biroul Național de Stat către Ministerul Educației și Cercetării a 350 de tablete destinate instituțiilor de învățământ din zona de securitate.
Totodată, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne va asigura transmiterea în folosință temporară, cu titlu gratuit, a generatoarelor electrice către Serviciul eliberare a actelor de identitate Bender al Agenției Servicii Publice, Î.S. „Întreprinderea pentru silvicultură Tighina” a Agenției „Moldsilva” și către Primăria satului Copanca, raionul Căușeni.
În același timp, în vederea asigurării continuității funcționării instituțiilor și serviciilor publice din unele localități din zona de securitate, afectate de riscul apariției unor situații de criză energetică, 1,3 milioane de lei vor fi alocate, din fondul de intervenție al Guvernului, autorităților publice locale din Molovata Nouă, Coșnița, Pârâta și Copanca.
Bunurile materiale necesare pentru depășirea riscurilor energetice existente, inclusiv generatoare, vor fi transmise și către Administrația Națională a Penitenciarelor. Ulterior, acestea vor ajunge la Penitenciarul nr.12 din Bender. Costul bunurilor materiale eliberate din rezervele de stat au o valoare totală de circa 1,1 milioane de lei.
R. Moldova este membru cu drepturi depline al Mecanismului de protecție civilă al UE din ianuare 2024. Acest lucru permite statelor să ofere asistență unui alt stat atunci când acesta este lovit de un dezastru. Moldova a beneficiat de Mecanismul de Protecție Civilă al UE pentru a face față unei strămutări de mare amploare declanșate de invazia Rusiei în Ucraina.
La începutul anului 2024, UE a instalat, de asemenea, 36 de generatoare de energie în 30 de spitale din Moldova din rezerva sa de energie rescEU. În plus, UE a sprijinit Republica Moldova cu 48 de milioane de euro în ajutor umanitar de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.