Premierul desemnat, Dorin Recean, va prezenta programul de activitate și componența viitorului cabinet la sedința de mâine a Parlamentului Republicii Moldova.
Svetlana Gore urmăreşte subiectul şi vine cu detalii.
Mâine la ora 10:00 este programată ședința Parlamentului în care premierul desemnat, Dorin Recean împreună cu echipa sa ministerială va veni în plen să ceară vot de încedere.
Încă nici la această oră nu a fost publicată componenţa nominală a viitorului Executiv. Responsabilul de presă din cadrul fracţiunii PAS, a declarat că mâine dimineaţă va fi anunţată aceasta, înainte de ședința plenară.
După cum și se anunța, majoritatea miniștrilor din Guvernul Gavriliţa se vor regăsi și în viitorul Executiv. Este cert în cazul a trei miniştri: Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea care se pare că va avea şi funcţia de vicepremier. Şi Rodica Iordanov a spus că a acceptat poziția de ministru al Mediului. Iar Nicu Popescu, ministrul de Externe din start a dat de înțeles că își va continua activitatea sa.
Noul guvern va veni cu un minister nou, cel al Energiei care ar urma să fie condus de expertul în energetică, Victor Parlicov. Nu este clar cine va veni la ministerul Justitiei, la Educaţie şi la Muncă. Deși, unele surse scriu ca fotoliile vor fi ocupate de secretari de stat din cadrul acelor ministere.