Comisia Europeană va recomanda, miercuri, 8 noiembrie, în raportul său anual cu privire la extinderea UE, începerea negocierilor de aderare cu Rep. Moldova și Ucraina. Asta au declarat doi oficiali europeni după ce ar fi văzut draft-ul documentului care va fi publicat de Executivul blocului comunitar, potrivit agenției de presă Reuters. Prin integrarea europeană, Rep. Moldova se îndepărtează de influența Rusiei, consideră deputatul român Daniel Gheorghe, co-președinte al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Rep. Moldova.
„Republica Moldova nu poate fi lăsată în afara spațiului european, în bătaia viscolului siberian. Cred cu tărie că se va lua o decizie cu o mare componentă de înțelepciune și la fel cum am văzut, autoritățile parlamentare, guvernamentale, cât de ancorate sunt în acest proiect european și care sunt eforturile pe care le depun.
Cred că lucrurile vor evolua în direcția cea bună. Este timpul să meargă în direcția cea bună. Este timpul ca Republica Moldova să se înlăture pentru totdeauna de această zonă gri care atrage după sine tot felul de pericole și, îmi permit să spun, blesteme ale istoriei”, a menționat Daniel Gheorghe la Radio Chișinău.
Amintim că R. Moldova cât și Ucraina au primit statutul de țară candidată la UE în iunie 2022, și s-au angajat să îndeplinească o serie de reforme înaintate de Comisia Europeană, înainte de deschiderea negocierilor.
Parlamentul European a cerut în repetate rânduri ca această decizie să fie adoptată la summitul Consiliului European din luna decembrie.