O echipă de experţi din Lituania ajută Republica Moldova, de la Chişinău, în procesul de integrare europeană. Ei spun că şi ei au fost ajutaţi de statele membre, atunci când au pornit pe acest drum. După 21 de ani de la aderare, statul baltic are una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniune. Se investeşte în calitatea vieţii, iar mulți din Diaspora se întorc acasă.
În peste două decenii de la aderarea la UE, Lituania a beneficiat de fonduri de 30 de miliarde de euro, de la Bruxelles. Investiţiile se văd la tot pasul – de la infrastructură, mediu, energie regenerabilă, la calitatea vieţii. Drumul însă nu a fost deloc uşor.
Pentru a ajunge aici, a fost nevoie de demolarea zidului de euroscepticism şi de a convingere cetătenii cu mentalitate sovietică că doar UE este drumul spre dezvoltare.
Vilnius a depus cererea de aderare în 1996. Patru ani mai tîrziu, ţara baltică a fost invitată la negocieri. Pe atunci, opinia publică despre UE nu era tocmai pozitivă. Un sondaj de opinie efectuat în 1999 arăta că aproape 50 la sută din populaţie este reticentă cu referire la aderare.
Guvernul, împreună cu societatea civilă a început o campanie masivă de informare despre beneficiile Uniunii. In 2003, la fel ca în Republica Moldova acum, a fost organizat un referendumul naţional privind alegerea vectorului ţării. 91% au votat pentru aderarea la blocul comunitar, o creştere covârşitoare cu peste 40 la sută, în doar 4 ani.
LAIMUTĖ PILUKAITĖ şef, Echipa Politică, oficiul Comisiei Europene la Vilnius: Atunci, guvernul a realizat foarte multe. S-a dus printre oameni, discuţii în mass-media, în regiuni. Misiunea noastră a fost să informăm oamenii despre situaţia reală, despre ce este UE. Am lucrat cu toată societatea: cu domenii precum businessul, guvernarea, mediul academic, agricultura, industria. Trebuie să nu fie teama de întrebări incomode pentru că oamenii vor să ştie care va fi viitorul."
După rezultatele sondajului din 99, guvernarea a luat cu asalt toate instituţiile media din ţară pentru a face auzite beneficiile integrării Uniunii Europene. În cinci ani, Lituania devine membru al Uniunii Europene. Acum, creşterea salarială în această ţară este cea mai mare din UE, între 8 şi 10% iar inflaţia, de doar 2 la sută. Mai mult, în ultimii ani, se înregistrează o creştere a lituanienilor din Diaspora care se întorc acasă, datorită securităţii sociale, a economiei în creştere şi a programelor de dezvoltare.
AGILA BARZDIENĖ viceministrul Economiei, Lituania: Numărul celor care acum se reîntorc este mai mare decât a celor care pleacă din Lituania, pentru studii sau din alte motive. Se întâmplă datorită situaţiei economice… Te simţi în siguranţă în Lituania, că au grijă de tine în Lituania şi atenția sporită pentru dezvoltarea regională. Oamenii nu vin să trăiască doar în Capitală.
Lituania nu rămâne indiferentă la provocările pe care le are Republica Moldova în parcursul său european. Este alături şi sprijină ţara noastră în reformarea unor domenii cheie, necesare pentru accederea în UE.
GABIJA GRIGAITĖ-DAUGIRDĖ viceministrul Afacerilor Externe, Lituania: Experţi din Lituania lucrează în Chişinău, în condiţii bilaterale, şi ajută ţara dumneavoastră cu transpunerea aquis-ului european. Lituania a trecut pe acest drum. În domenii prioritare precum energia, protecţia mediului, Lituania acordă sprijin. Sunt trei înalţi consilieri europeni lituanieni care ajută R. Moldova, pe termen lung.
Pe 1 mai 2004, Lituania, alături de alte nouă noi state s-au alăturat Uniunii Europene. În acelaţi an devine şi membru NATO iar acum ţara cunoaşte o perioadă de dezvoltare fără precedent.