Astăzi, în Republica Moldova a început campania electorală pentru concurenţii înregistraţi la alegerile locale generale din 5 noiembrie. Candidaţii înscrişi în cursă îşi pot prezenta programele pentru a-i convinge pe alegători să le dea votul.
Peste 20 de candidaţi s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile locale din Chişinău.
Primul pe listă e activistul Vasile Costiuc, de la Partidul Democrația Acasă. Costiuc a candidat și la alegerile locale din 2018 pentru funcția de primar al capitalei Republicii Moldova. Următorul este Ruslan Codreanu, de la Blocul Electoral "Ruslan Codreanu". El a ocupat fotoliul de primar interimar în perioada 2018-2019. În continuare pe listă e candidatul PACE, Constantin Butucel. El a locuit în ultimii 12 ani în Olanda.
S-a încris în cursa pentru fotoliul de primar al Chişinăului şi Ion Ştefăniţă, de la Mişcarea Respect Moldova. Ştefăniţă a fost director al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor timp de 12 ani.
Diana Caraman este candidatul PCRM la funcţia de primar al Chişinăului. E licențiată în științe economice şi deputat în Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor.
Din partea PAS pentru fotoliul de primar al municipiului candidează vicepreşedintele formaţiunii, Lilian Carp. El e deputat în Parlamentul Republicii Moldova la al treilea mandat.
Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei l-a propus pe Anatol Usatîi, fost ministru al Economiei în Guvernul Chicu.
Candidatul Partidului Social Democrat European la primăria Chişinău este Vadim Brânzaniuc, fost pretor al sectorului Buiucani.
Cel mai tânăr candidat înscris în cursa electorală este Ion Bulgac, de la Coaliţia pentru Unitate şi Bunăstare. În acest an el a obținut licența la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.
Adrian Albu este candidatul PSRM la funcţia de primar al Chişinăului. El este jurist de profesie şi doctor în economie.
Candidatul Partidului Acţiunii Comune-Congresul Civic, Mihail Poleanschi, a fost deputat în mai multe legislaturi reprezentând Partidul Comuniștilor.
Vrea să devină primar al municipiului Chişinău şi fostul viceprimar Victor Chironda, candidat al Platformei Demnitate şi Adevăr. Chironda este specialist în planificare urbană.
Lista continuă cu Oleg Burlacu, candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova. Burlacu e avocat și a fost viceprimar interimar al sectorului 5 din București.
Următorul în cursă este Vasile Bolea, candidat al Partidului Renaştere. Bolea este jurist în drept economic, deputat la al treilea mandat în Parlament. În luna mai, Bolea a fost exclus din fracțiunea BCS după care a aderat la Partidul "Renaștere".
Roman Mihăeş candidează din partea Partidului Naţional Liberal la funcţia de primar al Chişinăului. Mihăeș este avocat de profesie. Mai vrea un mandat la primăria Chişinău şi actualul primar Ion Ceban. În 2019, Ceban a câștigat funcţia din al doilea tur, cu 52% din voturi.
S-a lansat în cursa pentru funcția de primar al capitalei Republicii Moldova şi Dragoş Galbur, candidat al Partidului Naţional Moldovenesc. Anterior el a fost șef de Direcţie la Ministerul Sănătății.
Candidatul Partidului Patrioţii Moldovei este Alla Popova iar Anatolie Prohnițchi, care e militar de profesie, reprezintă Partidului Verde Ecologist.
Partidul Şansa a desemnat-o pe Cristina Vulpe, fosta profesoară de limba română a fugarului Ilan Şor.
Vrea să fie primar general al municipiului Chişinău şi primarul localităţii Condriţa, Andrei Donică, din partea Partidului Mişcarea Profesioniştilor "Speranţa" dar şi Ion Purice, de la PL.
În cursă s-a înscris şi avocatul Ştefan Gligor, de la Partidul Schimbării.
Iar ultima înscrisă pe lista candidaţilor pentru Primăria Chişinău este Arina Spătaru, de la ALDE.
CANDIDAŢI ÎNREGISTRAŢI ÎN CURSA ELECTORALĂ, CHIŞINĂU
1. Vasile Costiuc, Partidul Democrația Acasă
2. Ruslan Codreanu, Blocul electoral "Ruslan Codreanu"
3. Constantin Butucel, Partidul Acasă Construim Europa
4. Ion Ștefăniță, Mișcarea Respect Moldova
5. Diana Caraman, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova
6. Lilian Carp, Partidul Acţiune şi Solidaritate
7. Anatol Usatîi, Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei
8. Vadim Brînzaniuc, Partidul Social Democrat European
9. Ion Bulgac, Coaliţia pentru Unitate şi Bunăstare
10. Adrian Albu, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova
11. Mihail Poleanschi, Partidul Congresul Civic
12. Victor Chironda, Platforma Demnitate şi Adevăr
13. Oleg Burlacu, Partidul Liberal Democrat din Moldova
14. Roman Mihăeş, Partidul Naţional Liberal
15. Vasile Bolea, Partidul Renaștere
16. Ion Ceban, Partidul Mișcarea Alternativă Națională
CANDIDAŢI CARE AU DEPUS ACTELE
17. Dragoș Galbur, Partidul Național Moldovenesc
18. Alla Popova, Partidul Patrioții Moldovei
19. Anatolie Prohnițchi, Partidul Verde Ecologist
20. Cristina Vulpe, Partidul Șansă
21. Andrei Donică, Partidul Mişcarea Profesioniştilor "Speranţa"
22. Ion Purice, PL
23. Ştefan Gligor, Partidul Schimbării
24. Arina Spătaru, ALDE