Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că Europa are nevoie de propria apărare antibalistică pentru ca să poată fi pus punct războiului, iar asistența din partea Statelor Unite în furnizarea de rachete pentru sistemele Patriot este absolut necesară. Această declarație a fost făcută de șeful statului ucrainean după atacul de amploare al Rusiei din noaptea de 2 iunie asupra mai multor orașe uncrainene, inclusiv Kievul, cu rachete și drone.
La rândul său, ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a cerut comunității internaționale să intensifice presiunea asupra Rusiei. Oficialul ucrainean a declarat că atacul, în care au fost folosite 656 de drone și 73 de rachete, demonstrează că Moscova încearcă să compenseze prin teroare dificultățile întâmpinate pe câmpul de luptă.
Sybiha a îndemnat partenerii occidentali să treacă de la condamnări la acțiuni concrete, solicitând finanțarea suplimentară a apărării aeriene a Ucrainei prin achiziționarea de sisteme și rachete Patriot, crearea unei coaliții pentru contracararea amenințărilor balistice și sporirea investițiilor în capacitățile de apărare ale Kievului.
Totodată, el a cerut noi sancțiuni împotriva Rusiei, utilizarea integrală a activelor rusești înghețate, restricții suplimentare pentru veteranii de război ruși și o izolare internațională mai accentuată a Moscovei. Șeful diplomației ucrainene a pledat pentru accelerarea procesului de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, inclusiv prin deschiderea tuturor capitolelor de negociere. Potrivit lui Sîbiha, eforturile de pace pot avea succes doar dacă sunt însoțite de o presiune reală și constantă asupra Kremlinului.
Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei, a condamnat atacul masiv lansat de Rusia asupra Kievului, acuzând Kremlinul că a vizat deliberat infrastructura civilă. Paun Rohovei face apel la comunitatea internațională să intensifice presiunea asupra Moscovei și să tragă la răspundere conducerea rusă pentru crimele comise în Ucraina. El a subliniat că rezistența Ucrainei reprezintă nu doar apărarea propriului stat, ci și protejarea lumii democratice și a valorilor acesteia în fața agresiunii ruse.
„Ucraina este de neclintit – rezistă și cu siguranță va rezista! Dar nu trebuie uitat faptul că apărându-se, statul ucrainean, soldații ucraineni și oamenii obișnuiți apără întreaga lume civilizată precum și valorile acesteia de ciuma kremlinului. Să fim, așadar, mai hotărâți în sprijinul acordat Ucrainei și în exercitarea presiunii asupra clicii criminale de la moscova, condusă de ucigașul sângeros putin”, a spus diplomatul.
Citește și: Atac rusesc de amploare cu rachete și drone asupra Ucrainei: 9 morți și 105 rănițiRusia a lansat în noaptea de 2 iunie un atac aerian de amploare asupra Ucrainei, vizând mai multe orașe, inclusiv Kievul, cu rachete și drone. La nivel național, cel puțin nouă persoane au fost ucise, iar alte 105 au fost rănite, au anunțat autoritățile, potrivit KyivIndependent.
Cele mai afectate par să fi fost Kievul și orașul Dnipro din centrul Ucrainei. Potrivit primarului Kievului, Vitali Kliciko, cel puțin patru persoane și-au pierdut viața în capitală, iar alte 58, inclusiv doi copii, au fost rănite. În Dnipro, autoritățile au raportat șase morți și 36 de răniți.