Denis Lungu a fost numit, în cadrul ședinței de miercuri, 28 ianuarie, a Cabinetului de miniștri, în funcția de secretar de stat al Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, Lilian Apostol a fost numit în funcția de secretar de stat al Ministerului Justiției.
„Revenirea lui Lilian Apostol din diasporă reprezintă un moment semnificativ și inspirator pentru întreaga echipă și, în special, pentru domeniul justiției. Activitatea acestuia marcată de o carieră impresionantă și de o reputație ireproșabilă la sigur va aduce valoare semnificativă sistemului de justiție”, a spus ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari.
Tot în cadrul ședinței Guvernului, Ion Ciumac a fost eliberat din funcția de șef al oficiului teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, reprezentat al Guvernului în baza cererii de demisie. Ion Ciumac a fost numit în funcția director general adjunct al Agenției Proprietății Publice.
„Având în vedere experiența sa vastă în cadrul Cancelariei de Stat și a Oficiului Teritorial, dar și precedenta experiență suntem siguri că va contribui la gestionarea eficientă a patrimoniului public, la implementarea politicilor de administrare a proprietății statului, precum și la coordonarea activităților Agenției în vederea creșterii integrității, transparenței și efectivității”, a spus Alexandru Iacub, secretar general adjunct al Guvernului.