Recomandări

Şantajul energetic şi războiul hibrid, în discuţii la Punctul pe AZi

post-img
Mădălin Necșuțu

Sistarea livrărilor de gaze de către Rusia spre Republica Moldova, din 1 ianuarie 2025, a provocat o criză energetică, mai ales în regiunea transnistreană. Dacă Chișinăul dispune de rezerve de gaze pentru iarnă, atunci în zona controlată de autorităţile separatiste de la Tiraspol s-a oprit aproape în totalitate încălzirea și lumina în sfera de producere, precum și în majoritatea caselor oamenilor. Potrivit deciziei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, din 6 ianuarie, satul Varnița, raionul Anenii Noi, și satul Copanca, raionul Căușeni, urmează să fie racordate la rețelele electrice de distribuție ale „Premier Energy Distribution” SA. În același timp, Guvernul a oferit deja ajutor umanitar, inclusiv de combustibil și generatoare, pentru a susține locuitorii afectați de lipsa de curent. Totodată, 14 localități vor fi integrate în rețelele de distribuție de gaze naturale ale operatorilor licențiați din cadrul „Moldovagaz”. În prezent, Republica Moldova combate șantajul energetic al Moscovei cu importuri de cantități necesare de gaze din România, care acoperă practic întreg necesarul de consum.

BFCO

Jurnalistul Mădălin Necşuţu va dezbate subiectul cu invitaţii săi: deputatul PAS, Radu Marian, expertul WatchDog, Andrei Curăraru și expertul în energetică de la București, Otilia Nuțu.

Emisiunea este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 19.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, online pe pagina de Facebook dar și pe YouTube.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter