Justiție

Componența completului de judecată care examinează contestațiile împotriva deciziilor Comisiei Pre-Vetting, modificată din nou

post-img
CSJ

Componența completului de judecată special pentru examinarea contestațiilor declarate împotriva deciziilor Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor din cadrul Curții Supreme de Justiție (CSJ) a fost din nou modificată, în legătură cu cererea de demisie a judecătorului Dumitru Mardari.

Bizlaw.md scrie că,  potrivit unei Dispoziții a Președintelui interimar al CSJ, Vladimir Timofti, din 20 martie, din noua componență a completului menționat vor face parte:

  • Vladimir Timofti – președinte, judecător
  • Tamara Chișca-Doneva – judecător
  • Mariana Pitic – judecător.

Ultima modificare a componenței completului a fost dispusă în 2 martie, după mai multe demisii în cadrul instanței supreme.

Completul de judecată special a fost instituit în martie 2022 pentru examinarea contestațiilor declarate împotriva deciziilor Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter