Politic

R. Moldova și Emiratele Arabe Unite vor recunoaște reciproc permisele de conducere

post-img
foto-simbol

Guvernul Republicii Moldova a aprobat miercuri inițierea procedurii de negociere pentru recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere cu Emiratele Arabe Unite. În cadrul acestei inițiative, va fi semnat un Memorandum de Înțelegere între guvernele celor două state, care va simplifica procesul de recunoaștere și conversiune a permiselor de conducere, reducând formalitățile administrative.

BFCO

Prin semnarea acestui acord, cetățenii moldoveni aflați în Emiratele Arabe Unite vor beneficia de proceduri accelerate și mai accesibile pentru obținerea permiselor de conducere locale. De asemenea, acordul va contribui la consolidarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite și va sprijini integrarea cetățenilor moldoveni din diaspora.

Republica Moldova a semnat deja tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu mai multe state, printre care Israel, Turcia, Albania, Spania, Lituania, Franța și Republica Elenă, iar recent a încheiat și o declarație privind transcrierea permiselor de conducere cu Germania.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter