Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost reținut de oamenii legii pentru o serie de infracțiuni, inclusiv omorul unei femei, despre care s-a spus în presă că ar fi soția unui om de afaceri. Omorul a avut loc în noaptea de 15 aprilie, iar fiul în vârstă de 18 ani și soția suspectului sunt bănuiți de complicitate.
Potrivit poliției, suspectul nu avea antecedente penale în Republica Moldova, însă este autorul a mai multor furturi comise pe teritoriul municipiului Chișinău și în suburbii. Acesta este originar din R. Moldova, și a locuit timp de mai mulți ani în Ucraina, unde avea aceeași activitate, susține șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.
Ce ține de omorul comis în sectorul Ciocana, oamenii legii spun că din casa victimei au fost furați și bani. Crima a fost comisă cu o armă de calibru mic, identificată ulterior drept una artizanală.
În momentul crimei, în casă se afla și soțul, însă acesta nu a auzit împușcătura, întrucât arma din care s-a tras avea asamblare cu amortizator. „Nu se aude tragerea din această armă. Soțul era în casă, la etajul unu, iar doamna era la etajul 2”, spune șeful IGP.
„În procesul de examinare, poliția a ridicat imagini ale camerelor video în peste 200 de locații, peste 700 de ore înregistrări. După comiterea crimei s-a deplasat pe jos peste 10 km, într-un interval de peste 2,5 ore, cu perioade scurte când se ascundea sau examina aspecte din împrejurime. Au fost stabilite taxiurile cu care persoana se deplasa la locurile crimei, au fost identificate peste 16 numere de telefon din R. Moldova și din străinătate. La fiecare crimă, persoana utiliza un număr de prepay, de unică folosință”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.
La câteva zile de la comiterea crimei, suspectul a fost identificat, însă nu a fost reținut imediat, întrucât, spune șeful IGP, era nevoie de acumulat probe.
La 17 mai, suspectul a planificat un nou furt, iar poliția a încercat să îl prindă în flagrant. Atunci, spune Cernăuțeanu, infractorul a tras într-un polițist cu o armă sustrasă recent dintr-o altă gospodărie din Chișinău, deținută legal de proprietar.
„A încercat să fugă, a fost urmărit de colegi, iar la un interval scurt a fost reținut. Polițistul este spitalizat, însă este în afara oricărui pericol”, a mai spus Cernăuțeanu.
În urma perchezițiilor, polițiștii au găsit două arme, inclusiv cea cu care a fost comisă crima de la Ciocana, dar și alte elemente precum încălțăminte, haine, chipiu, mănuși, pe cate suspectul le-a purtat în momentul comiterii crimei.
În prezent, suspectul este reținut pentru 72 de ore, iar oamenii legii pregătesc un demers pentru plasarea acestuia în arest preventiv.