Politic

Maia Sandu: Am primit asigurări că Republica Moldova este așteptată în marea familie europeană și vom beneficia de toată susținerea

post-img
Maia Sandu și Roberta Metsola
Sursa foto: @gonceardima +37369133673

„M-am bucurat s-o salut la Chișinău pe Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și să participăm, alături de cetățenii noștri, la Adunarea „Moldova Europeană”, a scris președintele Maia Sandu, într-o postare pe Facebook.

„În numele tuturor cetățenilor, i-am mulțumit Președintei Metsola pentru sprijinul pe care legislativul european l-a acordat Republicii Moldova de-a lungul timpului. 

Și moldovenii, și Uniunea Europeană - împreună ne dorim și muncim pentru a aduce Europa acasă și a garanta parcursul european ireversibil al țării noastre. 

Parlamentul Uniunii Europene a fost întotdeauna de partea cetățenilor noștri, iar astăzi am primit asigurări că Republica Moldova este așteptată în marea familie europeană și vom beneficia de toată susținerea. Moldova europeană înseamnă o țară liberă și prosperă pentru toți oamenii Moldovei, pentru părinții noștri și copiii noștri”, a transmis Maia Sandu.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter