Extern

12 civili, între care cinci copii, au fost ucişi în timpul atacului unei drone ruseşti care a lovit un bloc de locuinţe din Odessa

12 civili, între care cinci copii, au fost ucişi în timpul atacului unei drone ruseşti care a lovit un bloc de locuinţe din Odessa

12 civili, între care cinci copii, au fost ucişi sâmbătă, în timpul atacului cu o dronă rusească a unui bloc de locuinţe din Odessa. Este bilanţul final al victimelor publicat de autorităţile locale, după ce aseară, salvatorii au încheiat operaţiunile de căutare a oamenilor de sub dărâmături. În urma atacului, președintele ucrainean Volodimir Zelenskii le-a cerut din nou aliaților occidentali să întărească apărarea anti-aeriană a Ucrainei.

În adresarea sa publicată aseară pe reţelele sociale, Volodymyr Zelenskyy i-a îndemnat din nou pe liderii occidentali să ajute Ucraina cu armament, inclusiv pentru a combate atacurile aeriene care fac zilnic victime în rândul civililor. Liderul de la Kiev a subliniat capacităţile pe care le au forţele aeriene ale Ucrainei, care doar în luna februarie ar fi doborât 15 avioane de luptă ruseşti.


VOLODYMYR ZELENSKYY preşedintele Ucrainei: „Cu cât mai multe capacități de a doborî avioanele rusești vom avea, cu cât mai mult vom distruge logistica rusă pe teritoriul nostru ocupat, cu atât mai multe vieți ucrainene vor fi salvate. Fiecare partener știe de ce este nevoie. Cheia este voința politică de a implementa totul, de a mări nivelul de aprovizionare care va ajuta. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, va fi scrisă una dintre cele mai rușinoase pagini din istorie – dacă America sau Europa vor fi învinse de dronele iraniene "Shahed" sau de avioanele de luptă rusești”.


Între timp, forțele ruse și cele ucrainene au raportat despre ultimele confruntări militare de pe linia frontului. Atât armata ucraineană, cât şi cea rusă pretind că au reuşit duminică să respingă atacurile adeversarului. Ministerul rus al Apărării a emis un raport în care afirmă că armata rusă a respins multiple atacuri ale trupelor ucrainene pe linia estică a frontului, inclusiv în direcţiile oraşelor Kupiansk, Donețk și Avdeyevka, și a lovit sisteme de artilerie ale armatei ucrainene și alte ținte. De cealaltă parte, Forțele Armate Ucrainene afirmă că duminică au avut loc zeci de confruntări în care armata rusă, ar fi pierdut mai bine de o mie de militari, opt tancuri, peste 20 de sisteme de artilerie şi două sisteme anti-rachetă.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter