Sport

Prima faza a Super Ligii Republicii Moldova s-a încheiat cu câteva rezultate neașteptate

Prima faza a Super Ligii Republicii Moldova s-a încheiat cu câteva rezultate neașteptate

Prima faza a Super Ligii Republicii Moldova s-a încheiat cu câteva rezultate neașteptate. Sheriff și Milsami au pierdut, în timp ce Petrocub a înregistrat o victorie categorică. De succes s-au bucurat și fotbaliștii clubului Dacia Buiucani.

FC Bălți a avut câștig de cauză în ultima etapă cu FC Sheriff. Echipa antrenată de Veaceslav Rusnac a marcat de trei ori prin Petru Neagu, Andre Silva și Cristian Păscăluța, dar a încasat un gol de la Henrique Luvannor. Aceasta a fost prima înfrângere a clubului tiraspolean după nouă meciuri fără eșec în campionat. A avut parte de un rezultat negativ și Milsami Orhei, care a pierdut la o diferență minimă în duelul cu FC Florești. Nicolae Solodovnicov a semnat unicul gol.



A încasat un gol și Dacia Buiucani în partida cu Zimbru Chișinău, dar echipa pregătită de Viorel Frunză a întors scorul în favoarea sa și a obținut a doua victorie la rând. Ilie Botnari și Eugen Zasavițchi și-au trecut numele pe lista marcatorilor.



Iar scorul etapei a fost înregistrat de Petrocub Hâncești, care nu a avut milă de jucătorii clubului Spartanii Selemet și au expediat de șapte ori mingea în plasă. Nicky Cleșcenco a reușit dubla, în timp ce Revenco, Plătică, Lungu, Iosipoi și Lupan au marcat câte o dată.



În urma rezultatelor obținute în cele 14 etape ale campionatului, formațiile Sheriff, Petrocub, Milsami, Zimbru, Bălți și Dacia Buiucani merg în faza secundă a Super Ligii Republicii Moldova, unde se vor bate pentru titlul suprem, începând cu primăvara anului viitor. Celelalte două echipe, FC Florești și Spartanii Selemet, vor juca în divizia secundă, unde vor mai fi alte patru grupării, pentru șansa de a se califica în sezonul următor al primului eșalon fotbalistic din țară.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter