Căminele universităţilor din Republica Moldova sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile, pentru a primi studenţii. Tinerii vin deja să-şi primească camerele iar cei înmatriculaţi la Universitatea Tehnică stau ore bune în rând la administratie pentru a prinde un loc. Cazarea la cămin este pentru mulți o etapă importantă, cu lecţii valoroase de viaţă.
A fost un adevarat furnicar astăzi la căminul nr. 2 al Universităţii Tehnice, din sectorul Râşcani. Aproape 300 de studenţi din anul I au venit să se cazeze.
Viața la cămin este și loc de studiu dar și un loc pentru a crea relații de prietenie cu o parte din colegi. Pentru un loc în cămin, studenţii plătesc de la 450 la 565 de lei lunar, în funcţie de gradul de confort.
Cazarea in căminele Universităţii Tehnice a Moldovei se face în baza unui punctaj de cazare, format din nota medie a studentului, punctajul pentru activitățile extra-curriculare și punctajul pentru starea familiară.
EVELIN GITARU preşedinte al Comitetului Sindicatelor, UTM. „Este un cămin recent renovat, de gradul I. Studenţilor de anul I le sunt oferite odăi acum reparate, într-o stare foarte bună. Sunt cazaţi a câte 3 sau 4 studenţi dar pe parcurs să rămână a câte 3”.
Potrivit reprezentanţilor Universităţii Tehnice a Moldovei, în acest an, aproape 2300 de studenţi urmează să fie cazaţi în cămintele instituţiei.