Prezent la București, unde se desfășoară cea de-a șaptea ediție a Forumului de Securitate din regiunea Mării Negre și Balcani, premierul Dorin Recean a afirmat în discursul său că războiul de agresiune din Ucraina a provocat discuții serioase privind statutul de neutralitate al Republicii Moldova.
„Astăzi pacea și securitatea Rep. Moldova și a întregii Europe este asigurată de Ucraina, care apără inclusiv sistemul autentic de valori democratice în care vrem să trăim cu toții. Războiul de agresiune din statul vecin a provocat discuții serioase privind statutul de neutralitate al Republica Moldova”, a spus Dorin Recean
Șeful Executivului de la Chișinău a mulțumit în mod special României, precum și statelor occidentale pentru sprijinul în depășirea crizei energetice din această iarnă, menționând ca dacă la începutul războiului Rep. Moldova era dependentă în totalitate de resursele rusești, astăzi poate să facă față fară gazul și energia rusească.
Premierul Dorin Recean și-a încheiat discursul subliniind că obiectivul suprem de țară pentru Rep. Moldova, este integrarea europeană, și că la Chișinău, în pofida crizelor și situației extrem de complicate prin care trece societatea, inflație, criză energetică, agenda europeană continuă să fie implementată.