Actualitate

Popșoi, convorbire cu ministra de Externe a României, Țoiu: „Vom aprofunda parteneriatul strategic”

post-img
imagine

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut astăzi o convorbire telefonică cu noua ministră a afacerilor externe a României, Oana Țoiu.

Ministrul Mihai Popșoi a adresat invitația de a efectua, în viitorul apropiat, o vizită în Republica Moldova.

În cadrul discuției, șefii celor două diplomații au reconfirmat caracterul special al relației dintre cele două țări și au subliniat importanța sprijinului constant oferit de România pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și pentru dezvoltarea proiectelor comune în domenii prioritare.

„România rămâne cel mai apropiat partener al Republicii Moldova, iar sprijinul său pentru parcursul nostru european, securitatea energetică, conectivitatea și dezvoltarea economică este foarte important”,  a menționat ministrul Mihai Popșoi.

Părțile au convenit să aprofundeze parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și România, cu beneficii concrete pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter