Actualitate

Ambasadorul României la Chișinău: ”Presiunile făcute de Federația Rusă ating niște cote foarte, foarte înalte”

post-img
Cristian-Leon Țurcanu

România a investit milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii din satele Republicii Moldova și va continua să ofere sprijin, dă asigurări Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, în cadrul unui interviu oferit pentru IPN. Diplomatul român îi îndeamnă pe cetățenii Republicii Moldova să nu se lase influențați de nimeni în luarea deciziei despre viitorul țării și să aleagă un președinte care va construi o societate în care moldovenii din străinătate vor dori să se întoarcă, iar cei care se află aici să nu plece.

Ambasadorul României spune că rezultatele referendumului sunt o victorie și o alegere a oamenilor „pentru un viitor în pace, în securitate și prosperitate, iar aici ne referim nu doar la ziua de azi sau de mâine, ci și la ceea ce va urma după generația noastră”. În condițiile unui război hibrid purtat de Rusia în Republica Moldova, „cetățenii au fost extrem de curajoși și înțelepți să-și exprime punctul de vedere”.

Ambasadorul a mai subliniat faptul că influența pe care Kremlinul încearcă din răsputeri s-o exercite în Republica Moldova este foarte puternică, iar autoritățile de la Chișinău au reușit, în acești patru ani să facă față unor situații deosebit de grele: „Propaganda rusă are o tradiție îndelungată, a pus presiune pe oamenii de aici zeci de ani și nu se întâmplă doar în Republica Moldova. Avem foarte multă admirație față de reziliența Republicii Moldova, pentru că aici presiunile făcute de Federația Rusă ating niște cote, foarte, foarte înalte”.

De asemenea, Cristian-Leon Țurcanu a oferit un comentariu pe marginea declarației candidatului PSRM Alexandr Stoianoglo, care i-a spus Maiei Sandu că nu cunoaște niciun proiect regional realizat în parteneriat cu Româia: ”Dacă e să ne uităm la ultimii zece ani, România a finanțat renovarea a circa 1000 de grădinițe și școli din Republica Moldova, a finanțat sisteme de apeducte, de canalizare, în zone rurale, exact unde este mai multă nevoie. Oricine se plimbă prin centrul Chișinăului poate să vadă Muzeul de Artă, renovat din bani românești - aproape un milion de euro, Sala cu Orgă, renovată cu aproximativ un milion de euro, la Comrat a fost construit un bloc al liceului „Mihai Eminescu”, cu circa 800 000 de euro, la Cahul este aproape finalizat un nou teatru, costul lucrărilor fiind de aproape un milion de euro. Cam acestea sunt proiectele pe care le-a făcut România în cooperare cu autoritățile de la Chișinău în ultimii ani, iar exemplele pot continua”.

Ce ține despre cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, care vor avea loc duminică, 3 noiembrie, Ambasadorul României spune că are încredere în „înțelepciunea oamenilor”: Cred că cetățenii Republicii Moldova vor alege să fie conduși de cineva care poate să construiască o societate și o economie în care fiecare cetățean să se simtă respectat, din care cetățenii să nu vrea plece. Pentru asta e nevoie de câteva lucruri de bază: pace, securitate și prosperitate. Pentru asta e nevoie ca fiecare cetățean să meargă să voteze, deoarece este o obligație față de propria persoană, față de familie și față de societate.

Îndemn toți cetățenii să meargă să voteze așa cum cred ei că este mai bine. Să nu voteze sub influența nimănui.”

Interviul integral îl puteți găsi AICI.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter