O campanie naţională de sensibilizare denumită "Educația NU doare" a fost lansată astăzi la Chişinău. Aceasta are ca scop crearea unui mediu şcolar sigur pentru elevi, fără violenţă şi abuz. Potrivit unui studiu realizat de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii, 2 din 10 copii consideră că, majoritatea profesorilor din şcoli agresează psihologic copiii şi 4 din 10 copii consideră că acest lucru se întâmplă deseori.
Copiii recunosc că cel mai des, cazurile de violenţă şi abuz se manifestă încă din clasele mici.
DORINA ARPINTI, elevă: „Deci, bullyng-ul este ceva cunoscut pentru mine pentru că m-am ciocnit cu asta personal în gimnaziu. La mine era că aveam părul creţ. Atunci mie îmi era foarte incomod, iar acum mă accept, colegii m-au ajutat să mă simt bine în pielea mea. După cum se vede, îl port aşa liber, fără ca să-l ascund sau să-l îndrept”.
SABINA ULINICI, elevă: „La noi în instituţie foarte des sunt cazuri când profesorii ţin cu noi, nu prea se găsesc cazuri de abuzuri. Noi am ales anume Educaţia nu doare pentru că am dorit să aducem la cunoştinţă profesorilor că educaţia care ne-o dă nouă nu trebuie să doară şi să ne provoace careva puncte negative”.
Campania naţională se desfăşoară în perioada 1-19 noiembrie ca parte a iniţiativei globale 19 zile de activism şi prevenire a violenţei şi abuzului împotriva copiilor şi tinerilor.
DANIELA SÎMBOTEANU, preşedinte, Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii: „Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii în fiecare an vine cu susţinerea acestei campanii, iar în 2024 am apelat la copii, pentru ca ei să-şi aleagă tematica, subiectul, ce anume ar dori ei să abordeze în cadrul acestor 19 zile de prevenire a violenţei. Pentru asta a fost organizată o şcoală de vară Safeteen, deja a fost ediţia a doua”.
VASILE COROI, Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului: „Ce ţine de instituţia pe care o reprezint, Avocatul Poporului, de exemplu în 2023 am avut 48 de cereri şi sesizări de oficiu referitoare la violenţa faţă de copii, dintre care 28 erau legate de violenţa faţă de copii în mediul şcolar”.
ANDREW PAINTER, ofiţer superior, UNCHR: „Pentru copiii refugiaţilor ucraineni, şcoala este acel loc care le poate da o senzaţie de normalitate, fiind implicaţi în diferite activităţi, pot să se simtă copii normali, să se integreze în acest spaţiu educaţional, să-şi găsească refugiu acolo, mai ales luând în vedere situaţia din Ucraina şi fiind nevoiţi să se separe de familiile lor”:
Tot în cadrul campaniei a fost lansat şi un angajament pentru educaţie prietenoasă prin care şcolile din Republica Moldova vor fi îndemnate să-şi asume promovarea unui mediu educaţional sigur.