Justiție

Pentru angajare peste hotare, un conațional și-a perfectat acte românești falsificate

post-img
Poliția de Frontieră

Și-a perfectat acte românești falsificate pentru a putea ușor să se angajeze la muncă în Franța. Așa a explicat un conațional de 62 de ani depistat ieri, în punctul de trecere a frontierei Costești.

Pe direcția ieșire din R. Moldova s-a apropiat un autocar ce avea ca itinerar de deplasare spre Franța. Conform analizei de risc, șoferul și pasagerii au fost supuși unui control adițional. Ca rezultat, polițiștii de frontieră au depistat asupra șoferului o carte de identitate și un certificat de naștere, care ar fi fost eliberate de către autoritățile române pe numele unuia dintre pasageri. În cadrul cercetării amănunțite a documentelor a fost constatată prezența semnelor de falsificare. 

Audiat, pasagerul, un conațional din raionul Sângerei a recunoscut că este deținătorul actelor și s-a decis la această ilegalitate pentru ca mai ușor să-și găsească de lucru în Franța.

Documentele falsificate au fost ridicate și vor fi transmise spre expertiză.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter