Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a venit cu o reacție după ce au apărut imaginile în care vloggerul Dima White, pe numele real Dumitru Grecu, judecat pentru trafic de copii, a reușit să intre pe teritoriul unei instituții școlare din Cahul.
„Directorul școlii este responsabil de accesul pe teritoriul instituției de învățământ. Această funcție este una de maximă responsabilitate și se prezumă că persoana care o exercită are studiile, pregătirea și experiența necesare pentru a lua decizii informate și conforme valorilor educației. Directorul trebuie să poată evalua dacă este sau nu oportun accesul în școală al unor persoane care promovează mesaje sau comportamente incompatibile cu valorile pe care dorim să le asociem instituției de învățământ", scrie Dan Perciun, pe Facebook.
Totodată, ministrul susține că în situația în care directorul are dubii sau nu știe cum să procedeze, acesta are la dispoziție mecanisme clare de consultare: la direcția de învățământ sau, la nevoie, la Ministerul Educației și Cercetării.
„Este cu atât mai greu de înțeles faptul că unii directori au considerat oportun nu doar să permită, ci și să încurajeze participarea lui Dima White la evenimente școlare. Astfel de decizii denotă o iresponsabilitate gravă și o lipsă de discernământ inadmisibilă pentru funcția pe care o exercită", a afirma oficialul în postarea sa pe Facebook.
El a precizat că urmează să se stabilească modul în care au fost luate aceste decizii, dacă au existat consultări cu direcțiile de învățământ și vom solicita examinarea cazurilor respective de consiliile de etică de la nivel raional și, dacă va fi necesar, de Consiliul Național de Etică.
„Vreau să cred că nu este nevoie ca Ministerul să emită circulare pentru fiecare situație evidentă. Altfel, se pune firesc întrebarea: pentru ce avem persoane instruite și numite în funcții de conducere?", se întreabă ministrul.
Citește și: Cum a ajuns Dima White, acuzat de trafic de copii într-o școală din Cahul?