Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat pe Eugen Tomac în funcția de prim-ministru. Acesta a declarat că își asumă mandatul cu responsabilitate și a promis un guvern de specialiști, capabil să asigure stabilitate și reforme pentru România.
În primul său discurs după desemnare, Tomac a declarat că numirea reprezintă „o onoare și o responsabilitate”, subliniind că România are nevoie de stabilitate, reforme și de recâștigarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului, relatează tvrinfo.ro.
„România se află într-un moment care cere înainte de orice responsabilitate. Doar așa putem oferi României direcția clară de care avem nevoie”, a afirmat premierul desemnat.
Eugen Tomac a transmis că va începe consultări cu toate forțele politice democratice și pro-occidentale pentru obținerea sprijinului necesar în Parlament și pentru învestirea noului Executiv.
„Îmi doresc să găsesc deschidere și un dialog sincer din partea tuturor forțelor politice democratice și pro-occidentale din Parlament, pentru a investi un Guvern care va avea o singură agendă: binele comun al cetățenilor României”, a spus acesta.
Premierul desemnat a anunțat că va propune un cabinet format din specialiști, insistând asupra ideii unui executiv tehnic. „Voi prezenta Parlamentului României o echipă de specialiști, un guvern tehnic, nu unul politic”, a declarat Tomac.
Totodată, acesta a dat asigurări că România își va menține parcursul european și euroatlantic, menționând drept priorități consolidarea relației cu Statele Unite, întărirea rolului țării în NATO și continuarea proiectelor strategice.
Citește și: /VIDEO/ Eugen Tomac, nominalizat pentru a forma Guvernul din poziția de prim-ministruPrintre obiectivele asumate de viitorul Executiv se numără implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), creșterea competitivității economice și aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). “Foarte importantă este competitivitatea economică. PNRR, aderarea la OCDE sunt obiective care au deja o rezonanță publică” a spus Tomac.
Următorul pas îl reprezintă negocierile pentru formarea Guvernului și prezentarea echipei ministeriale în fața Parlamentului pentru votul de învestitură.