ACTUALIZARE: Comisia Electorală Centrală anunță că cele 1988 de secții de votare din țară au fost deschise la ora 7:00, inclusiv cele 30 de secții de votare din stânga Nistrului.
De asemenea, prima secție de votare de peste hotare s-a deschis la ora 7:00, ora locală, în Japonia. La această oră procesul de votare este în plină desfășurare în 38 de secții de votare de peste hotare. Alte 135 de secții de votare din Europa Centrală și Occidentală se deschid în aceste momente.
„La o oră de la deschiderea secțiilor de vot, a existat un incident minor la conectarea la sistem a unor secții de votare, dar acesta a fost înlăturat prompt.”, spune Angela Caraman, președinta CEC.
CEC atenționează că orice încălcare a secretului votului se pedepsește conform legii, inclusiv fotografierea buletinului de vot, plasarea pe rețelele de socializare a buletinului de vot cu opțiunea de vot exprimată, scoaterea buletinului de vot în afara secției de vot sau deteriorarea acestuia, orice formă de agitație electorală, toate acestea fiind interzise în această zi.