O echipă de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI) va efectua o vizită oficială la Chișinău în perioada 7–20 mai 2026.
Potrivit Svetlanei Cerović, reprezentanta permanentă a FMI în Republica Moldova, misiunea va purta discuții cu autoritățile ca urmare a solicitării unui nou program susținut prin Instrumentul de coordonare a politicilor (PCI). Experții FMI vor analiza evoluțiile recente din economie, vor actualiza evaluarea perspectivelor și a riscurilor la nivel macroeconomic și vor discuta prioritățile de politici și reforme cu autoritățile și alte părți relevante”.
„Avem deja un program, colegii au lucrat asupra chestionarului și așteptăm o colaborare foarte strânsă și foarte productivă cu FMI în vederea încheierii unui nou program. Este și o etapă importantă în dialogul nostru economic și în exercițiul de credibilitate, vă rog toți implicațo în această discuție cu maximă seriozitate, profesionalism așa cum o facem întotdeauna”, a spus premierul Alexandru Munteanu, în cadrul ședinței de Guvern.
Citește și: O delegație a FMI vine în Republica Moldova pentru discuții
„Discuțiile cu FMI au fost extraordinar de bune când am discutat despre planurile pe care le avem pentru a dezvolta în R. Moldova un sistem fiscal de clasă mondială ca simplitate, comoditate și competitivitate. Ne-am bucurat de un suport enorm și o disponibilitate de a acorda suport suplimentar. Acum misiunea urmează să vină la Chișinău pe 7 mai când vom avea două saptămâni de discuții și negocieri privind ce va include acordul, dar și ce instrumente de sprijin vor fi acordate ca să ne asigurăm că tot ceea ce urmează să facem se implementează și dă roade cât mai mari pentru buget și economiei”, a precizat, anterior, ministrul Finanțelor Adrian Gavriliță.
Anterior autoritățile din Republica Moldova au anunțat intenția de a încheia un nou acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI), care va fi axat pe sprijin tehnic și expertiză, fără o componentă de finanțare directă.