Actualitate

În Republica Moldova, salariul mediu brut a crescut cu 9%. Cine au avut cele mai mari lefuri în 2024

post-img
foto simbol

Salariul mediu lunar brut din Republica Moldova a crescut anul trecut cu 9% şi a constituit 14 mii de lei. Datele Biroului Naţional de Statistică arată că, în ultimul trimestru al anului, câștigul salarial a depăşit pragul de 15 mii. Cele mai mari lefuri le-au avut angajaţii din domeniile informațiilor și comunicațiilor, finanţe și asigurări.

 Dacă, în 2023, salariul mediu lunar din Republica Moldova era de peste 12.300 de lei, în 2024 acesta a fost puţin peste 14 mii.


SALARIUL MEDIU LUNAR BRUT

2023           12.354 de lei
2024           14.096 de lei

Iar în ultimul trimestru din 2024, adică în perioada octombrie – decembrie, salariul mediu a ajuns la peste 15 mii de lei, ceea ce înseamnă o creştere cu 12 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.



SALARIUL MEDIU LUNAR, TRIMESTRUL IV


2023          13.401 lei
2024          15.024 de lei

 Veniturile mai mari nu ţin pasul, însă, cu serviciile şi produsele tot mai scumpe, spun unii salariaţi.

„Nu a crescut în ultimul an. S-a menţinut cel din 1 decembrie 2023. E un salariu cât de cât…  Ar fi de dorit puţin să crească, deoarece preţurile evident nu stau pe loc.”

„– A crescut pentru că muncim mai mult. 


– Şi acum reuşiţi să faceţi faţă cheltuielilor? 


– Da, facem.”


„Noi plătim câte un dolar practic pentru un cub de gaz, lumina tot aşa… asta e un pic complicat.  Salariul rămâne la fel. Dacă şi la cineva se măreşte salariile, asta e cu 10%, dar cheltuielile au crescut nu dublu, dar triplu. Eu nici nu mai zic de alte produse la care s-a mărit preţul.”

„Cred că la toată lumea a crescut şi ne ajută… şi cu atât mai mult că şi compensaţiile care sunt atribuite tot ne ajută. E un plus pentru toţi, pentru starea financiară a fiecărei familii.”

În ultimele trei luni ale anului trecut, cele mai mari lefuri s-au înregistrat în sectorul informaţii şi comunicaţii, cu un salariu mediu brut de peste 36 de mii de lei. Clasamentul e urmat de domenii precum activități financiare și de asigurări, producția și furnizarea de energie electrică, termică şi gaze.


DOMENIILE CU CELE MAI MARI SALARII, TRIMESTRUL IV


Informații și comunicații                                         36.370 de lei
Activități financiare și de asigurări                         28.179 de lei
Producția de energie electrică, termică ş.a.          24.313 lei

La polul opus sunt domenii precum alimentație publică; agricultură, silvicultură; artă şi alte activități de recreere.


DOMENIILE CU CELE MAI MICI SALARII, TRIMESTRUL IV


Activități de cazare și alimentație publică             9.941 de lei
Agricultură, silvicultură și pescuit                         10.066 de lei
Artă, activități de recreere și de agrement           10.876 de lei

Datele statistice mai arată că, în aceeași perioadă, numărul mediu al salariaților a crescut cu 0,6%, comparativ cu același trimestru al anului 2023.

REPORTER: DANIELA DANILOVA
Imagine: Andrei Daraban

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor