În Republica Moldova, un număr tot mai mare de copii accesează internetul de la vârste fragede, deseori fără supraveghere. Datele au fost prezentate de Centrul Internaţional „La Strada”.
În aceste condiţii, copiii trebuie învățați să își construiască o identitate digitală responsabilă, să înțeleagă riscurile partajării datelor și să recunoască tentativele de manipulare.
Potrivit experţilor, educația digitală trebuie adaptată pe grupe de vârstă și actualizată în raport cu noile tendințe tehnologice. Ce presupune suprastimularea digitală, ce pot face părinții concret pentru a-şi proteja copilul şi ce rol are societatea civilă în exercitarea presiunii asupra autorităților pentru adoptarea unor măsuri eficiente sunt subiectele emisiunii „Obiectiv Comun” de astăzi.
Invitaţii ediţiei sunt: Neli Lelenco, directoare generală adjunctă interimară Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie; Valentina Bordian, coordonatoare programe schimbări sociale și comportamentale UNICEF; Ludmila Bodiu, coordonatoare programe educaționale ,,La Strada”.
Moderator - Elena Guţu, producător Ana Iacub. Emisiunea Obiectiv Comun începe la ora 17.00 şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook.