Stoparea activităților USAID de către noua conducere a SUA a generat acuzații din partea unor politicieni, dar şi un val de proteste în mai multe ţări.
Datele publice arată că USAID a contribuit la dezvoltarea statului încă din 1992 cu peste un miliard de dolari – pentru educație, agricultură, viticultură, turism, industrie ușoară, IT, administrație publică, justiție, combaterea corupției, energetică, iar proiectele materializate pot fi văzute în mai multe localităţi în care au fost reparate drumuri, școli și grădinițe.
Doar o mică parte din resursele USAID a fost alocată presei și societății civile. Pentru domeniul media, unul dintre cele mai importante proiecte este Media-M, implementat de Internews, care susține dezvoltarea unei prese independente și profesioniste în Republica Moldova.
Jurnalistul Mădălin Necşuţu va dezbate subiectul cu invitaţii săi: Alina Radu, directoarea publicației Ziarul de Gardă, Cornelia Cozonac, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice şi Angela Grămadă, preşedintă ESGA, Bucureşti.
Emisiunea „Punctul pe AZi” este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 19.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook.