Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat miercuri dimineață că nu există riscuri de contaminare radioactivă pe teritoriul Republicii Moldova în urma unui incident produs la Centrala nucleară din Zaporijie, sudul Ucrainei, cea mai mare centrală din Europa. În același timp, autoritățile ucrainene informează că centrala a fost deconectată de la rețeaua electrică timp de șapte zile consecutive, cea mai lungă perioadă după declanșarea războiului. Pentru a evita o catastrofă, instalația are nevoie de electricitate.
„Agenția Internațională pentru Energie Atomică, structură sub egida ONU, a anunțat că în urma unui incident produs la o centrală nucleară din sudul Ucrainei s-a format un crater și a avut loc avarierea la structură și la o linie electrică regională, dar nu a afectat siguranța nucleară. Reactoarele centralei sunt oprite, nivelurile de radiație sunt normale, iar generatoarele de urgență dispun de combustibil pentru circa 20 de zile. Imaginile din satelit arată construcția de către Rusia a unei linii electrice noi și a unui baraj pentru o sursă de răcire alternativă”, se menționează într-un comunicat al IGSU.
Inspectoratul nu a fost informat de Agenția Internațională a Energiei Atomice sau de alte state din vecinătate despre depășirea valorilor admisibile ale fondului radioactiv. Autoritățile de la Chișinău susțin că supraveghează permanent, 24/24 de ore, spațiul geografic al Republicii Moldova și dețin informații actualizate din regiune cu privire la nivelul dozelor de radiații.
Ce s-a întâmplat în Ucraina?
Pe 30 septembrie, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Centrala Nucleară Zaporijia, ocupată de Rusia, a fost deconectată de la rețeaua electrică timp de șapte zile consecutive, cea mai lungă întrerupere de acest gen de la începutul războiului. „Este acum a șaptea zi. Apropo, este ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum. Situația este critică”, a spus Zelenski în discursul său de marți seară, potrivit kyivindependent.com.
Președintele Ucrainei a avertizat că Centrala nucleară din Zaporijie, cea mai mare din Europa, se bazează exclusiv pe generatoare diesel pentru a menține sistemele de siguranță în funcțiune, după ce atacurile rusești au secționat liniile electrice externe. Situată în orașul Enerhodar, ocupat de Rusia, pe fluviul Dnipro, centrala se află aproape de linia frontului. „Generatoarele și centrala nu au fost proiectate pentru asta și nu au funcționat niciodată în acest mod atât de mult timp. Și avem deja informații că un generator s-a defectat”, a spus el.
Zelenski a acuzat Moscova că obstrucționează repararea liniilor electrice prin bombardamente continue, adăugând: „Și aceasta este o amenințare pentru absolut toată lumea. Niciun terorist din lume nu a îndrăznit vreodată să facă unei centrale nucleare ceea ce face Rusia chiar acum.” El a spus că a ordonat guvernului și diplomaților ucraineni să atragă atenția internațională asupra crizei.
Rusia, care a preluat centrala în 2022, a susținut săptămâna trecută că furnizează energie de rezervă în urma unui atac al Ucrainei. Cele șase reactoare au fost închise în urma ocupației ruse, dar centrala are nevoie în continuare de electricitate pentru a menține răcirea și a preveni un incident nuclear.