Extern

Polonia va doborî drone și avioane rusești doar cu susținerea NATO

post-img
Premierul polonez Donald Tusk

Premierul polonez Donald Tusk a declarat luni că ţara sa este dispusă să ia „orice decizie” pentru doborârea unor ţinte aeriene ce ar putea reprezenta o ameninţare, cum ar fi avioane sau drone ruseşti, dar numai în situaţii clare de încălcare de către acestea a spaţiului aerian polonez şi numai dacă există un sprijin unanim din partea aliaţilor din NATO, scrie TVR Info.

Vorbind la o conferinţă de presă, premierul polonez a admis că o măsură atât de drastică precum doborârea unui avion de luptă rusesc ar putea conduce la o „fază foarte acută a conflictului”, motiv pentru care o astfel de decizie ar putea fi luată numai după ce va exista certitudinea absolută că „nu suntem singuri”.

„Vom lua decizia de a doborî obiecte în zbor atunci când acestea încalcă teritoriul nostru şi survolează Polonia, nu există absolut nicio discuţie despre aceasta”, a spus Donald Tusk.

Însă „când avem de-a face cu situaţii care nu sunt deplin clare – cum a fost zborul recent al unor avioane de vânătoare ruseşti deasupra platformei Petrobaltic, dar fără să fi fost vreo încălcare, întrucât acolo nu sunt apele noastre teritoriale – trebuie să ne gândim de două ori înainte de a decide asupra unor acţiuni care ar putea declanşa o fază foarte acută a conflictului”, a adăugat el.

De asemenea, „trebuie să fiu absolut sigur (…) că toţi aliaţii vor trata această situaţie exact la fel ca noi”, a subliniat premierul polonez.

Precizările sale vin ca răspuns la declaraţiile preşedintelui ceh Petr Pavel, un general care a activat în cadrul NATO şi a sugerat ca ţările acestei alianţe să poată doborî avioane ruseşti ce le-ar încălca spaţiul aerian, susţinând că astfel Rusia „îşi va da seama foarte curând că a făcut o greşeală şi că a depăşit limitele acceptabile” prin incursiunile sale aeriene în spaţiul aerian al ţărilor NATO.

Referindu-se direct la această declaraţie a preşedintelui ceh, premierul polonez a insistat asupra necesităţii unui consens deplin între aliaţi înainte de a lua o decizie de o asemenea magnitudine privind doborârea unor avioane ruseşti.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter