Potrivit psihologului Radu Leca, Generaţia Z pare să fi ajuns exact la „intersecţia” dintre mai multe crize – una economică, una socială şi una emoţională. Nu este vorba despre lipsa dorinţei de a munci, aşa cum sugerează etichetele grăbite, ci despre faptul că mulţi tineri şi-au început viaţa profesională într-un moment în care regulile pieţei s-au schimbat brusc, potrivit TVR Info.

„Când începi viaţa adultă într-un context instabil, creierul îşi construieşte rapid o hartă de supravieţuire: devii mai precaut, mai anxios şi mai atent la riscuri decât la oportunităţi”, explică specialistul.

Psihologul subliniază că pandemia nu a „şters” inteligenţa tinerilor, ci antrenamentul social de zi cu zi. Conversaţiile spontane, feedback-ul non-verbal, micile tensiuni rezolvate în timp real şi ritmul interacţiunilor au fost înlocuite de ecrane, unde totul este fie editabil, fie evitabil. „Pentru mulţi, perioada formativă – liceu, facultate, primii ani de job – s-a mutat online. Când corpul este apoi pus în faţa unui interviu sau a unei rutine reale, reacţia poate fi blocajul sau evitarea”, spune Radu Leca.

În plan psihologic, evitarea este un mecanism de protecţie pe termen scurt, dar care, pe termen lung, întăreşte frica. Potrivit specialistului, fiecare CV fără răspuns sau interviu eşuat devine o confirmare a ideii „nu sunt suficient”, iar creierul ajunge să aleagă retragerea pentru a economisi energie. „În spatele multor pauze din căutarea unui job se află ruşinea, oboseala şi sentimentul că piaţa muncii este o uşă închisă”, explică psihologul.

Relaţia cu familia poate accentua acest blocaj. Radu Leca arată că mulţi părinţi raportează munca la o realitate veche, în care joburile erau mai accesibile, în timp ce tinerii se lovesc de cerinţe paradoxale: poziţii entry-level cu experienţă, salarii mici şi competiţie globală. „Când mesajul de acasă este «nu te mai plânge» sau «pe vremea mea…», se rupe puntea dintre generaţii, iar conflictul despre «lene» ascunde, de fapt, frică şi neputinţă”, spune specialistul.

Presiunea identitară este un alt factor major. Psihologul explică faptul că, pentru Generaţia Z, munca nu mai este doar o activitate, ci o definiţie a valorii personale. Social media amplifică comparaţia şi perfecţionismul, iar teama de a face o alegere „greşită” poate duce la paralizie decizională. „Din interior pare o formă de protecţie, din exterior pare indecizie”, afirmă Radu Leca.

Din perspectivă terapeutică, multe blocaje legate de muncă sunt, de fapt, expresii ale anxietăţii, depresiei mascate, epuizării sau dificultăţilor de reglare emoţională. Pandemia a crescut izolarea, iar izolarea a scăzut toleranţa la disconfort. „Când apare stresul inevitabil al interviurilor sau al începutului de job, sistemul nervos intră în alertă. Nu pentru că tânărul este slab, ci pentru că este suprasolicitat”, explică psihologul.

În familie, soluţia nu este forţarea, dar nici pasivitatea totală. Radu Leca recomandă reconstruirea unui „contract calm”, bazat pe sprijin şi paşi mici, concreţi. „În loc de «când te angajezi?», e mai util «care e următorul pas mic pe care îl poţi face săptămâna aceasta?»”, spune specialistul, subliniind că reducerea ruşinii este esenţială pentru reluarea acţiunii.

Pentru tineri, recâştigarea încrederii se face prin expuneri mici şi repetate: contacte scurte, interviuri de antrenament, voluntariat sau cursuri cu interacţiune directă. „Încrederea nu apare înainte de acţiune, ci după câteva acţiuni suportabile”, explică psihologul. Atunci când evitarea persistă luni la rând sau este însoţită de atacuri de panică, depresie ori izolare severă, ajutorul specializat devine necesar.

„De cele mai multe ori, problema nu este lipsa de potenţial, ci lipsa de siguranţă interioară. Dacă tratăm blocajul ca pe un simptom care merită îngrijit, nu ca pe o etichetă, se deschid mult mai multe posibilităţi”, concluzionează psihologul Radu Leca.