Procuratura Generală cere Serviciului Informaţii şi Securitate date suplimentare despre activitatea lui Igor Gorgan, fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Republicii Moldova, suspectat de colaborare cu serviciile de informaţii ale Rusiei. Coincindenţă sau nu, tot astăzi Parlamentul de la Chişinău a adoptat, în lectură finală, noile prevederi legale privind trădarea de patrie.
Conducerea Serviciului de Informaţii şi Securitate a confirmat, pentru TVR MOLDOVA, colaborarea cu Procuratura Generală în ancheta privind acţiunea de spionaj de care e suspectat Igor Gorgan.
Iar conducerea Parlamentului de la Chişinău cere instituţiilor de drept să clarifice mai rapid acest caz deosebit de grav pentru securitatea ţării.
IGOR GROSU preşedintele Parlamentului: „Despre acest subiect eu nu am cunoscut, nu am avut detalii şi este de datoria SIS-ului şi Procuraturii şi tuturor celor reponsabili să comunice cât mai mult. Asta încă odată demonstrează cât de agresivă este politica Federaţiei Ruse în Republica Moldova, cât de impertinentă şi da o să avem mult de lucru ca să nu spun de curăţat”.
LILIAN CARP preşedinte, Comisia Securitate Naţională, Apărare şi Ordine publică. „La sigur nu este doar Gorgan în RM care conlucrează cu cei din Federaţia Rusă şi cu siguranţă Republica Moldova trebuie să-şi scoată cârtiţele la suprafaţă. SIS-ul trebuie să-şi intensifice activitatea pe acest articol, trădare de patrie, şi dacă este necesară modificarea legislaţiei, procurorii nu au decât să vină să spună exact care sunt cauzele că pe acest articol noi nu avem trase la răspundere anumite persoane. La etapa actuală, lasă mult de dorit, sigur că noi ne dorim mai multe acţiuni din partea serviciului”.
GRIGORE NOVAC deputat, BCS. „O investigaţie jurnalistică nueste un organ de urmărire penală acre să aducă probe cocrete care ar putea servi drept temeie în instanţa de judecata de condamnare sau de a demostra vinovatia cuiva în cazul dat dacă ei ştiau din timp şi nu au făcut nimic, cel mai onorabil este o demisie în corpore a SIS-ului pentru că primesc milioane de la bugetul de stat ca să stea la straja securităţii statului”.
Pentru a găsi ac de cojocul celor ce fac jocul grupărilor criminale, deputaţii au votat, în lectură finală, modificările la Codurile Penal şi Contravenţional care stabilesc ce acţiuni pot fi considerate trădare de patrie.
VERONICA ROŞCA preşedinte, Comisia juridică, numiri şi imunităţi. „Pericol desoebit pentru securitatea statului prezintă acţiunile sau inacţiunile hibride la adresa securităţii statului exprimat prin campanii de propaganda ostilă sau dezinformare care pot dăuna regimului constituţional. Aceste aspecte din argumentare se exclud şi vor fi substituite cu textul acordarea de ajutor în vedere desfăşurării unor activităţi ostile împotriva securităţii statului, care urmează a fi interpretate în conformitate cu art. 4 din Legea Securităţii Statului”.
Ieri The Insider a publicat o investigaţie care arată că Igor Gorgan, fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Republicii Moldova, ar fi colaborat cu serviciile de informaţii ale Rusiei.
Mai exact, ar fi transmis sistematic informaţii secrete colonelul rus Aleksei Makarov despre armele cumpărate de Kiev din țările vecine, inclusiv din Republica Moldova.
La scurt timp după publicarea investigaţiei, Adrian Băluţel, şeful de cabinet al preşedintelui Republicii Moldova, a scris că lui Gorgan îi vor fi retrase toate distincțiile de stat şi gradele militare iar acţiunile lui ar trebui investigate ca trădare de patrie.