Ce planuri ai pentru weekend? Noi venim cu câteva sugestii:
1. „PETER PAN”, un spectacol pentru mari și mici:
Începem weekendul cu povestea lui „Peter Pan”, montată la Teatrul Național „Eugene Ionesco”. Este un spectacol pentru toate vârstele, cu momente de suspans şi situaţii imprevizibile, într-o lume în care fantezia devine realitate.
2. „PRELUDII”, un concert pe întuneric:
„Moldocrescendo” ne invită la un „Concert pe întuneric”, în Sala cu Orgă. Anul acesta, va fi cu cele mai frumoase preludii de Bach, Chopin, Debussy și Rahmaninov.
3. „LACUL LEBEDELOR”:
Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” ne prezintă „Lacul lebedelor”, o poveste despre puterea iubirii care învinge răul.
4. MUZICA ROMÂNEASCĂ A ANILOR '60-'80, ÎNTR-UN CONCERT INEDIT
„Moldovan National Youth Orchestra” ne invită, pe 22 februarie, la a treia ediție a proiectului „Țară Mică - Cântec Mare”: „Muzică Românească din anii ’60-80”, un eveniment unic pentru Republica Moldova. Spectacolul aduce în prim-plan hituri de altădată, reinterpretate simfonic, un tribut emoționant pentru artiștii legendari ai acelei perioade.
5. Premieră la teatrul din Bălți: LUNGMETRAJUL „PRINȚUL DE BUBUIECI”
Iar la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți va fi proiectat lungmetrajul „Prințul din Bubuieci” - o premieră în cinematografia autohtonă. Producția, regizată de Ivan Naniev, aduce pe marele ecran o poveste captivantă despre identitate, prejudecăți și lupta pentru adevăr.
Să aveți un sfârșit de săptămână cât mai frumos, alături de cei dragi!