Sport

Reprezentanții R. Moldova au obţinut alte trei medalii la Grand Prix-ul de Para Judo

video

Reprezentanții Republicii Moldova au obţinut alte trei medalii la Grand Prix-ul de Para Judo, organizat la Astana. Vadim Crețu și-a adjudecat titlul de vicecampion, iar Ina Cernei și Nicolae Bondarev au urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere.

În categoria de până la 70 de kilograme, Vadim Crețu a cucerit medalia de argint, cedând titlul suprem reprezentantului Spaniei. În finală, ibericul l-a învins prin ippon pe sportivul din Republica Moldova, care trecuse, în penultimul act, de un judocan din Germania. Iar Nicolae Bondarev a obținut bronzul în concursul de 95 de kilograme, după ce a pierdut confruntarea cu un reprezentant al gazdelor. A urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere și Ina Cernei, în limitele de 60 de kilograme. Sportiva din Republica Moldova s-a impus prin ippon în fața rivalelor din Kazakhstan și Kyrgyzstan, dar a fost învinsă de o adversară din Ungaria și alta care a evoluat sub steag neutru. Pe lângă cei trei sportivi, Republica Moldova a fost reprezentată la competiția desfășurată în Kazakhstan și de Oleg Nemțan, dar acesta a cedat în sferturile de finală din categoria de 81 de kilograme. În total, la Grand Prix-ul de Para Judo de la Astana au concurat 66 de participanți din 14 țări.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter