Politic

Îmbrânceli în Consiliul Municipal Chișinău pe marginea unui eveniment sportiv controversat

video

Revoltă, scandal şi îmbrânceli între aleşii MAN şi PAS, astăzi la şedinţa Consiliului Municipal Chişinău. Totul din cauza unei competiţii sportive cofinanţate de primaria oraşului la care urmau să participe sportivi ruşi şi belaruşi. Fără să fie autorizat de Ministerul Educaţiei, "Campionatul European de Kickboxing" este organizat de Federația Mondială de Kickboxing, nerecunoscută de Comitetul Olimpic Internațional și care are legături cu entități sancționate din Federația Rusă.

Toate informaţiile privind controversata competiţie sportivă au fost scoase la iveală de fracţiunea Partidului Acţiune şi Solidaritate din CMC. Aleşii locali au afirmat că, în spatele acestui campionat, ar sta o asociaţie care are conexiuni cu lumea interlopă.

ZINAIDA POPA președinta Fracțiunii PAS, Consiliul Municipal Chișinău: La Chișinău urmează să vină proximativ 140 de participanți din Federația Rusă, sub steag rusesc și cu imnul național rusesc. Printre aceștia: membri ai structurilor militare ruse (SOBR, CSKA, MAI), sportivi din Crimeea, Donețk, teritorii aflate sub ocupație rusă, aproximativ 60 de participanți din Belarus, inclusiv persoane aflate sub sancțiuni internaționale, precum Dzmitry Shakuta, suspectat de implicare în uciderea activistului belarus Roman Bondarenko. Şochează încă un lucru - Ivan Dercancenco, desemnat supervizor oficial al competiției, este șef de direcție în așa-numitul minister de interne transnistrean și a fost declarat "Omul Anului" la Tiraspol în 2024.

Competiţia ar urma să se desfăşoare între 22 și 27 iunie, iar Primăria e confinanţator. De organizare se ocupă, însă, Federația Mondială de Kickboxing. La scurt timp, Ministerul Educaţiei a anunţat că nu a autorizat un asemenea campionat şi a condamnat ferm organizarea lui.

DAN PERCIUN ministrul Educaţiei şi Cercetării: Este o federaţie care are o strânsă colaborare cu Federaţia Rusă, o federaţie care la evenimentele pe care le organizează permite şi sportivilor ruşi, şi sportivilor belaruşi să participe nu sub steag neutru, dar sub steagul acestor ţări, în condiiţile în care Comitetul Internaţional Olimpic a stipulat foarte clar că lucrul acesta este interzis. Pe lângă asta, afilierile unor persoane din această federaţie sunt foarte problematice.

Evenimentul ar urma să aibă loc la Manejul de Atletică Uşoară. Ministerul a cerut conducerii manejului să rezilizeze contractul.

RADU STRATUŢA jurist, Manejul de Atletică Uşoară: Noi încă din ianuarie 2025 am avut o solicitare de la clubul sportiv Garuda care urma să organizeze un turneu european. Ei la noi doar iau în chirie sala şi atâta tot, dar nemijlocit interzicerea desfăşurării unei competiţii sportive ţine de competenţa ministerului.

La şedinţa CMC de azi a venit şi şeful adjunct al Direcţiei Educaţie, Tineret şi Sport din Primărie, pentru a lămuri lucrurile. El a spus că lista cu sportivii participanţi a fost trimisă instituţiilor responsabile care nu au sesizat nicio problemă.

ANDREI PAVALOI şef adjunct, Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport, Chişinău: Federaţia noastră de Kickboxing are doar partea tehnică de organizare: sală, cazare şi alte lucruri. În ceea ce priveşte invitarea ţărilor participante în cadrul acestui eveniment ţine de competenţa nu a Primăriei mun. Chişinău, care nu este nici organizator, este cofinanţator al evenimentului… este prioritatea Federaţiei Mondiale. Eu vreau să le explicaţi şi celorlalte ţări care sunt participante, Austria, Italia, Germania, Franţa şi alte ţări europene, să le explicaţi sportivilor… de ce ei au venit în RM şi Guvernul nu le permite să participe la acest campionat…

ION CEBAN primar, municipiul Chişinău: Dle director, nu au ei ce explica, ei au toate instrumentele lumii, dacă… dar închideţi, măi, gura! Mai aveţi?!

În cele din urmă, Andrei Pavaloi a declarat pentru TVR MOLDOVA că Federaţia Mondială de Kickboxing a înştiinţat Federaţia Rusă şi Belarusul că, în aceste circumstanţe, sportivilor nu li se va permite participarea la eveniment.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter