Vremea

Vreme mohorâtă de Paști și ploi slabe. De săptămâna viitoare se încălzește

post-img
Imagine simbol

Vom avea parte de o vreme mai degrabă mohorâtă în perioada sărbătorilor de Paști. Potrivit prognozelor meteo, în prima zi de Paști maximele termice vor ajunge până la aproximativ +14°C, fiind însoțite de ploi slabe.

Același tablou termic se va menține și în a doua zi de Paști, când valorile termice vor urca ușor până la +15°C în sudul republicii, în timp ce în alte regiunile de nord se vor înregistra aproximativ +10°C, cu precipitații slabe și cer predominant noros.

Meteorologii anunță că vremea nu se va schimba semnificativ pe parcursul întregii săptămâni. Cerul va rămâne acoperit de nori, însă temperaturile vor intra treptat într-un proces de creștere, ajungând până la +18°C pe timp de zi.

Pe timpul nopții, minimele termice vor varia între +1°C și +8°C, menținând un regim termic relativ răcoros pentru această perioadă.

Astfel, sărbătorile pascale vor fi marcate de o vreme instabilă, dar cu temperaturi apropiate de normele climatologice pentru această perioadă a anului.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter