Republica Moldova va beneficia de un nou ajutor financiar din partea partenerilor externi. Astăzi, la ședința Platformei de Sprijin, au fost semnate mai multe memorandumuri. Banii vor fi folosiţi pentru a creşte eficienţa energetică, securitate, dar şi pentru realizarea planului naţional de împădurire. Mai multe detalii are colega mea Svetlana Gore.
Pentru a creşte independenţa energetică, ministerul Energiei a semnat trei memorandumuri cu partenerii de dezvoltare. Unul dintre acesta prevede că Republica Moldova va primi peste 60 de milioane de euro pentru a creşte eficienţa energetică a clădirilor publice. Pentru a primi aceşti bani, trebuie indeplinite anumite condiţii. VICTOR PARLICOV ministrul Energiei: „Astăzi am semnat trei documente pe sectorul energetic. Primul el mai simplu este o nouă linie de creditare pentru achiziţii de gaze. Asta este creditul cu BERD, creditul de 160 de miliaone de la BERD şi 35 de milioane de la Norvegieni. Al doilea memorandum care l-am senat a fost cu BEI Banca Europeană de Investiţii a alocat 100 de milioane de euro ca si grant pentru asistenţă tehnică Ucraina + Republica Moldova.”
RODICA IORDANOV ministrul Mediului: „Acest memorandum este primul pas în pregătirea unui acord e împrumut în valoarea de 40 de milioane de euro. Acest memorandum ne permite în momentul de faţă să începem să pregătim a realizarea reformei in domeniul silvic, realizarea reformei în domeniul cadrului normativ.”
PETRU ROTARU ministrul Finanţelor: „Aceşti bani sunt ţintiţi pe anumite domenii strategice pentru Republica Moldova şi anume sunt debursaţi în contextul în care noi îndeplinim condiţionalităţile le-am agreat de comun. Vorbim de reforme în domeniul energetic, reforme în domeniul ecologic. Asta are efect dublu, pe de o parte ne ajută financiar, dar pe de altă parte noi încercăm într-un ritm mai alert refromele pe care ni le-am propus ca Guvern.”
Tot în cadrul Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, ministrul Andrei Spînu, a prezentat Planul de Reconstrucţie a Infrastructruii, în valoare de 50 de miliarde de euro. Printre priorităţi se numără reparaţia drumurilor, modernizarea transportului feroviar şi proiecte de apa şi canalizare.
ANDREI SPÎNU ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale: „Autrostrada care ar conecta Chişinău- Moldova-Iaşi -România. Vorbim de un proiect de 200 de km care trebuie să fie lansat cât mai curând. Vorbim de o autostradă care ar conecta Chişinăul de Bucurşti, vorbim de poduri care ar conecta Moldova de România, Moldova de Ucraina, vorbi8m de portul naval de la Giurgiuleşti şi desigur dezvoltarea infrastrcturii la Aeroport.”
În cadrul evenimentului, delegaţiile din cele peste 30 de state participante şi-au reiterat sprijinul pentru ca Republica Moldova să înceapă cât mai curând negocierile de aderare la Uniunea Europeană.