Justiție

Plahotniuc se declară convins de nevinovăția sa: „Altfel nu mă pregăteam să vin în țară”

Vladimir Plahotniuc

Fostul lider al Partidului Democrat, oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, a menționat miercuri, înaintea ședinței de judecată în care a fost audiat finul său, Andrian Candu, că se declară nevinovat și susține că poate demonstra singur adevărul, chiar dacă nu poate aduce mai mulți martori.

„La urmă, o să adunăm adevărul și o să auziți, cum v-am promis așa o să fie. Fiecare martor își exprimă pe pozițiile pe care le cunoaște... Pentru mine este suficient și eu singur, pentru că eu știu adevărul", a declarat Vladimir Plahotniuc,

Fiind întrebat de reporteri dacă a fost el capul schemei care a furat miliardul, Plahotniuc a răspuns, zâmbind discret: „Sigur că nu. Asta trebuie să probeze acuzarea, care nu are niciun martor. Am spus că sunt nevinovat. Altfel nu mă pregăteam să vin în țară să explic toate astea. Eu cred că am să demonstrez nevinovăția", a spus oligarhul.

Magistrații au acceptat 27 de martori din partea lui Vladimir Plahotniuc după ce acesta solicitase 168. Avocatul Lucian Rogac a spus după asta că majoritatea fie se află în străinătate, fie sunt vizați în alte dosare penale, ceea ce complică prezența lor la audieri.

Citește și: Procurorul Cernei: Martorii lui Plahotniuc pot refuza să dea declarații pentru a nu se autoincrimina

Pe 3 decembrie, procurorul pe caz Alexandru Cernei a declarat că avocații inculpatului nu au prezentat argumente suficiente pentru a demonstra utilitatea și relevanța declarațiilor altor martori. Astfel, au fost admiși în calitate de martori doar anumite persoane care pot refuza să ofere declarații pentru a nu se autoincrimina.

Printre aceștia se regăsesc foști guvernatori și viceguvernatori ai Băncii Naționale a Moldovei, administratori speciali ai instituțiilor bancare implicate în Frauda Bancară, foști premieri, vicepremieri, miniștri ai Finanțelor etc.

Pe 15 decembrie, a fost audiată fosta președintă a Victoriabank, Natalia Politov-Cangaș, în calitate de martoră în dosarul oligarhului Vladimir Plahotniuc, ce a relatat în instanță cum a trecut banca de la frații Viorel și Victor Țopa la Plahotniuc, apoi – la Veaceslav Platon.

Vladimir Plahotniuc riscă o pedeapsă cumulativă de 25 de ani de închisoare: 15 ani pentru escrocherie și 10 ani pentru spălare de bani. Plahotniuc are două dosare în Frauda Bancară, dintre care doar unul a fost trimis în instanță. În cel aflat pe masa judecătorilor, el este învinuit că a beneficiat de 39 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, iar în cel aflat la faza de urmărire penală – de 21.000.000 de dolari.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter