TV Network
Canalele TVR
Politic

Surse: Alexandru Munteanu renunță la interimat. Eugen Osmochescu ar urma să preia funcția

post-img
Alexandru Munteanu

Premierul interimar Alexandru Munteanu refuză să asigure interimatul funcției de șef al Cabinetului de miniștri, după ce, săptămâna trecută, și-a anunțat demisia, iar funcția de prim-ministru interimar ar urma să fie exercitată de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de două surse independente apropiate guvernării. Același lucru a fost confirmat și sursele TVR MOLDOVA. Anunțul oficial este așteptat miercuri, 8 iulie.

Amintim că Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia pe 3 iulie printr-un mesaj public în care a declarat că nu își poate continua mandatul fără a-și încălca principiile și convingerile.

Ulterior, președinta Maia Sandu a respins existența unor divergențe de fond între ea și fostul premier. Șefa statului a declarat că nu au existat diferențe de valori și că nu i-au fost prezentate condiții privind restructurarea Guvernului sau alte decizii majore. Potrivit acesteia, dificultățile au fost legate mai degrabă de relațiile de lucru și de nivelul de implicare în gestionarea reformelor și a deciziilor complexe.

Pe 6 iulie Alexandru Munteanu a declarat jurnaliștilor că, după încheierea interimatului, intenționează să se dedice proiectelor culturale și academice. Fostul premier a declarat că a primit invitații pentru a susține prelegeri la mai multe universități, inclusiv la Columbia University din New York, și că va continua implicarea în proiecte culturale, precum cele desfășurate în cadrul Alianței Franceze. Întrebat dacă va părăsi Republica Moldova, acesta nu a oferit un răspuns clar.

Citește și: Guvernul Alexandru Munteanu: Ce a reușit și ce a eșuat în cele 244 de zile?

Între timp, președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că viitorul Executiv ar trebui să păstreze, în mare parte, actuala echipă guvernamentală. Potrivit acestuia, majoritatea miniștrilor își îndeplinesc eficient atribuțiile, iar continuitatea este esențială pentru avansarea agendei de integrare europeană.

Guvernul condus de Alexandru Munteanu a fost învestit la 1 noiembrie 2025 și a avut un mandat de 244 de zile, fiind unul dintre cele mai scurte din istoria Republicii Moldova.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter