Ministerul Muncii și Protecției Sociale a prezentat vineri date de înregistrarea gospodăriilor casnice pentru compensarea cheltuielilor la căldură în sezonul rece 2025–2026 în cadrul unei conferințe de presă.
„Au fost depuse 783.000 de cereri pentru compensațiile la căldură. Procesul de stabilire a eligibilității a implicat verificări riguroase prin interconectarea cu 12 baze de date de stat și private, inclusiv Serviciul Fiscal de Stat, Casa Națională de Asigurări Sociale, Poliția de Frontieră și instituțiile bancare, pentru a asigura corectitudinea alocărilor. Eligibile au fost 605.538 de locuințe. Plățile se vor efectua începând de astăzi pentru persoanele care au indicat un cont bancar. Bugetul estimat pentru acest sezon este de 2,3 miliarde de lei", a declarat Natalia Plugaru, ministra Muncii și Protecției Sociale.
53% dintre gospodăriile eligibile vor primi compensația maximă. Aceasta constituie 800 de lei pentru cei care utilizează lemne și 1.000 de lei pentru celelalte surse de energie. Aproximativ 23% dintre beneficiari vor primi sume intermediare, iar restul vor beneficia de compensația minimă de 500 de lei. Compensațiile vor fi acordate lunar pe toată durata sezonului de încălzire.
„Guvernul este alături de cetățeni și în acest sezon rece, așa cum a fost pe parcursul ultimilor trei ani. Programul de compensații este unul temporar, care vine în sprijinul persoanelor vulnerabile, în special pensionari, familii cu copii, persoane cu dizabilități și cei cu venituri mici, pentru care acest suport este indispensabil în perioada iernii”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
„Viziunea noastră pe termen lung este să implementăm măsuri de eficiență energetică, astfel încât facturile oamenilor să reflecte o casă bine izolată și protejată. Programe precum Eco-voucher, pentru schimbul electrocasnicelor vechi, și Casa Verde, pentru izolarea locuințelor, vin să ofere soluții durabile în acest sens”, a adăugat ministra.