Reprezentanta oficială a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, sare în apărarea manifestațiilor plătite organizate de organizația criminală condusă de oligarhul fugar Ilan Șor. Pe 11 august, oligarhul fugar a promis activiștilor săi câte 3.000 de dolari pentru a participarea la protestele ilegale din 16 august din zona Gării Chișinău.
„Ignorarea de către autorități a intereselor unei părți semnificative a societății moldovenești provoacă o creștere a activității de protest, care este brutal reprimată. O rezonanță publică deosebită a fost cauzată de dispersarea de către poliție a unui protest pașnic pe 16 august la Chișinău împotriva represiunii politice din partea autorităților, inclusiv împotriva sentinței pronunțate împotriva liderului ales legal al UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul”, a spus Zaharova.
Aproape 70 de participanți la pretinsul protest, plătit, al grupului criminal Șor, organizat pe 16 august în zona Gării Chișinău, au fost reținuți de poliție, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției. Oamenii legii au întocmit procese-verbale pentru corupere, încălcarea circulației rutiere, huliganism, pentru consum de alcool, stare de ebrietate și fumat în spațiul public.
Poliția a precizat că au fost întocmite 60 de procese-verbale pentru coruperea privind întrunirile organizate; 67 pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor; 12 pentru huliganism; un proces-verbal pentru încălcarea legislației privind întrunirile; două pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare şi de instruire a copilului; două pentru încălcarea legislației privind consumul produselor din tutun; două pentru achiziționarea, păstrarea, transportul şi comercializarea ilegală a valorilor materiale; două pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice şi pentru stare de ebrietate.
Oamenii legii informează că organizația criminală „Șor” a încercat sâmbătă de mai multe ori pe parcursul zilei să organizeze un protest neautorizat. Chiar dacă s-a adunat un flux mic de persoane dezorientate, acestea au încercat să facă mai multe provocări la adresa instituțiilor de drept, dar și a cetățenilor.