Actualitate

Asistență UE pentru Armata Naţională

Asistență UE pentru Armata Naţională

Reprezentanţii Comitetului "Instrumentul European pentru Pace" al Uniunii Europene întreprind o vizită de lucru în Republica Moldova. Delegaţia a prezentat şi o parte dintre echipamentele medicale şi de geniu care au fost oferite Armatei Naţionale.

Din asistenţa europeană pentru domeniul apărării din Republica Moldova fac parte 16 ambulanţe, echipamente medicale, dar şi dispozitive pentru distrugerea explozibililor.

ALEXANDRU ANTROŞENCO, maior, Batalionul Geniu: Deci aici avem o dronă de cercetare şi observare de la distanţă, avem maşini în lichidarea focului pentru misiuni de distrugere. Datorită faptului colaborării cu partenerii avem acest echipament, este performant pe care nu l-am avut până acum cu părere de rău. Îl foloseam pe cel din Uniunea Sovietică care era deja învechit.

SERGIU CÎRLAN, şef, Direcţia medico-militară, Marele Stat Major: În total sunt 5 corturi cu generator care activează de sine stătător, constituie din sisteme care aisgură funcţiile vitale, triaj, modul pentru evacuare şi punctul de coordonare evacuării pacienţilor. Sunt condiţii de facilitare de răcire sau încălzire a aerului pe timp de iarnă în câmp.

În luna aprilie, Consiliul Uniunii Europene a aprobat o nouă asistență pentru dezvoltarea capabilităților de apărare a Republicii Moldova, în valoare de 41 de milioane de euro, ce urmează să ajungă în următoarea perioadă.

ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării al Republicii Moldova: Bunurile pe care le vedeţi aici contribuie la modernizarea şi dezvoltarea capabilităţilor de geniu şi medicale ale instituţiilor noastre şi reprezintă un sprijin consistent oferit de către Uniunea Europeană Republicii Moldova pentru consolidarea capacităţilor naţionale de apărare.

EXCELENŢA SA JANIS MAZEIKS, ambasadorul UE în Republica Moldova: În ansamblu până în prezent UE a adoptat măsuri de sprijin pentru forţele armate ale Republicii Moldova în valoare de 137 de milioane de euro. Mai multe urmând să sosească în cursul acestui an şi în anii următori.

MAGNUS SAAR, director general, Centrul Estonian pentru Investiţii în Apărare: Suntem aici pentru a sprijini integrarea Republicii Moldova în Uniunea Euorpeană şi pentru a contribui la modernizarea forţelor armate.

În anul 2021, Uniunea Europeană a lansat platforma de suport "Instrumentul European pentru Pace", iar în mai 2023, Armata Naţională a recepţionat primul lot de echipamente. Întregul proiect este estimat la 7 milioane de euro.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter