Parlamentul European va cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul acestui an. O rezoluţie în acest sens urmează să fie aprobată mâine de legislativul european. Aseară, au fost dezbateri pe acest subiect în plenul parlamentului comunitar iar Republica Moldova a primit o nouă dovadă de încredere din partea statelor membre.
SIEGFRIED MUREȘAN deputat în Parlamentul European: „Prin această rezoluție, noi, Parlamentul European, vom spune foarte clar: cerem începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul acestui an. Astfel, Republica Moldova se va moderniza și se va reforma și mai mult cât mai repede. Lucru bun pentru cetățenii Republicii Moldova și bun pentru oamenii din Uniunea Europeană.”
Eurodeputaţii au vorbit despre eforturile Chişinăului de a-şi menţine cursul european.
SIEGFRIED MUREȘAN deputat în Parlamentul European: „Vedem cum reforme care în Republica Moldova au întârziat ani de zile sunt în sfârșit acum implementate cu viteză. Vedem cum corupția este combătută, justiția este întărită, statul de drept este întărit în Republica Moldova. Vedem cum reforme economice sunt, de asemenea, implementate, astfel încât Moldova să câștige încrederea investitorilor, să creeze locuri de muncă stabile, bine plătite, investitorii să poată merge în Republica Moldova.”
Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană pe 3 martie 2022, la câteva zile de la începerea războiului dus de Rusia în Ucraina.
Iar la câteva luni distanță, pe 23 iunie 2022, Consiliul European a oferit statutul de candidat la aderare Republicii Moldova şi Ucrainei. În octombrie, este așteptat raportul Comisiei Europene privind stadiul implementării reformelor cerute de Bruxelles pentru începerea negocierilor.