În perioada 20 decembrie – 15 ianuarie, traficul în Aeroportul Internațional Chișinău va fi intens din cauza fluxului sporit de călători care aleg să călătorească în perioada sărbătorilor de iarnă. Pentru a asigura cetățenii cu o călătorie fără griji și pentru a contribui la buna desfășurare a proceselor în aeroport, Poliția de Frontieră vine cu câteva recomandări:
"Ajungeți din timp la aeroport: • Vă recomandăm să vă prezentați la aeroport cu cel puțin 3 ore înainte de ora decolării pentru a avea suficient timp să parcurgeți toate formalitățile necesare: check-in, controlul de securitate și controlul de frontieră.
Pregătiți-vă corespunzător pentru controlul de securitate. Pentru a facilita trecerea mai rapidă prin controlul de securitate, vă rugăm să respectați următoarele: • Lichidele și produsele cosmetice trebuie să fie depozitate în recipiente de maximum 100 ml și puse într-o pungă transparentă, resigilabilă (maxim 1 litru). • Scoateți dispozitivele electronice mari (laptopuri, tablete) din bagajul de mână înainte de control. • Evitați să aveți în bagaj obiecte interzise, precum: cuțite, foarfece, brichete etc. • Purtați încălțăminte și îmbrăcăminte comodă pentru a trece mai ușor prin filtrele de control.
Respectați regulile de frontieră. Pentru a facilita traversarea frontierei: • Asigurați-vă că aveți documentele de călătorie valabile la îndemână. • Pregătiți documentele pentru control (pașaport, carte de identitate, bilet de avion). • Respectați indicațiile polițiștilor de frontieră și a personalului de control.
Respect și răbdare pentru o călătorie plăcută: • Vă îndemnăm să manifestăm respect reciproc și răbdare față de ceilalți pasageri, polițiștii de frontieră și personalul aeroportuar, contribuind astfel la un proces mai fluid și o atmosferă mai plăcută pentru toți."