Extern

Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida” din București, din nou deschis publicului după 40 de ani

post-img
Deschiderea va avea loc sâmbătă, 28 martie, la ora 10:00
Sursa foto: București.ro

Aripa istorică a Muzeului Tehnic Dimitrie Leonida din București se redeschide după o pauză de 40 de ani, iar spațiul a fost modernizat și în total se dublează suprafața care poate fi vizitată. În spațiul nou pot fi văzute primele calculatoare românești, dar și motoare, ambarcațiuni, stații radio și machete, scrie HotNews.ro.

Deschiderea va avea loc sâmbătă, 28 martie, la ora 10:00. Muzeul este situat în parcul Carol I.

După modernizările care s-au întins pe o durată de două luni, suprafața deschisă vizitatorilor a crescut de la 1.500 mp la 3.000 mp. Spațiul suplimentar care va fi acum deschis vizitatorilor era folosit înainte pentru depozitare. În plus, odată cu redeschiderea, se dă în folosință și o sală de proiecție.

Ce pot vedea vizitatorii

Printre lucrurile care vor fi expuse în premieră la muzeul din parcul Carol I se numără primele calculatoare românești, motoare hidraulice, o moară de apă, o luntre de mari dimensiuni, prima stație de radioemisie de la Băneasa și o serie de machete, au explicat pentru HotNews.ro reprezentanții muzeului.

Muzeul Tehnic este faimos pentru exponate precum pilele Karpen, automobilul aerodinamic Aurel Persu și prima centrală electrică de la Teatrul Național.

Va putea fi vizitată și biblioteca fondatorului muzeului, inginerul Dimitrie Leonida.

Proiectul de modernizare a fost finanțat de societatea Electrica, administratorul muzeului.

Muzeul a avut anul trecut 32.000 de vizitatori.

Muzeul a fost fondat în 1909 de inginerul Dimitrie Leonida (1883 – 1965) având ca model Muzeul Tehnic din Munchen (1903), vizitat de Leonida în perioada studiilor universitare. Muzeul se găsește din 1935 în actuala clădire din parcul Carol I din București, la 10 minute de mers pe jos de stația de metrou Tineretului.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter