TV Network
Canalele TVR
Extern

Zelenski, mesaj de la summitul G7: Atragem cât mai multe ţări şi cât mai mulţi lideri posibil de partea Ucrainei

post-img
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis un mesaj video, sâmbătă, în social media, în contextul prezenţei sale la summitul G7 din Japonia, care are loc până duminică. Liderul de la Kiev a spus că s-au discutat subiecte legate de formula de pace, de apărare şi programe de sprijin pentru Ucraina, scrie News.ro.

 

El a afirmat că a avut discuţii productive cu premierul Indiei, Narendra Modi, cu premierul britanic Rishi Sunak, cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz. 

„Formula de pace. Atragem cât mai multe ţări şi cât mai mulţi lideri posibil de partea Ucrainei. Apărare. Programe de sprijin pe termen lung pentru Ucraina. Finanţe şi economie. Prima zi la Hiroshima este foarte puternică. A doua zi va fi şi mai puternică”, a notat Zelenski pe Twitter. 

Într-o postare pe Facebook, Zelenski a mulțumit duminică partenerilor Ucrainei. „Fiecare decizie pentru apărarea Ucrainei aduce victoria noastră mai aproape. Mulțumesc tuturor partenerilor și aliaților noștri pentru sprijinul acordat”, a scris acesta.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter