Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au deconspirat o tentativă de contrabandă cu 168.800 de euro într-un microbuz care transporta colete din Irlanda.
În cadrul acțiunilor de control vamal, în microbuzul vizat, funcționarii postului vamal Leușeni au depistat banii ascunși într-o ladă frigorifică, mai exact, în pereții modificați ai acesteia, informează ofițerii Serviciului Vamal.
Totodată, la domiciliul unuia dintre cei doi șoferi reținuți, ofițerii vamali au ridicat încă o astfel de ladă frigorifică modificată constructiv, prezumtiv în scopul comiterii altor fapte de contrabandă.
După reținerea celor doi bănuiți, cu vârste de 30 și 48 de ani, le-a fost prezentată învinuirea pentru tentativă de contrabandă. Procurorii au obținut aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pentru 30 de zile, în vederea continuării obiective a investigațiilor penale.