Extern

Franța, blocată de greve. 800.000 de oameni în stradă împotriva austerității

video

Este grevă națională astăzi în Franța, împotriva propunerilor bugetare ce prevăd reduceri de cheltuieli, înghețarea ajutoarelor sociale și politici de austeritate, măsuri considerate brutale și inechitabile de către sindicaliști.

Rețeaua de transporturi publice este grav afectată. Circulă numai jumătate dintre trenurile de mare viteză, multe alte curse sunt anulate.

La Paris este redusă circulația metroului și a autobuzelor, inclusiv la orele de vârf.

Și personalul aeroporturilor a intrat în greve parțiale. Vor fi și blocaje rutiere iar sindicaliștii și protestatarii organizează filtre pe marile șosele de acces către capitale regionale și Paris.

Autorităţile au mobilizat peste 80 de mii de polițiști din cauza riscului de sabotaje sau incidente în timpul protestelor.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter