Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 și a validat mandatele celor 101 de deputați. Hotărârea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
În cadrul ședinței de astăzi a Curții Constituționale Adrian Lebedinschi, reprezentantul Blocului electoral „Patriotic”, a solicitat invalidarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie. El a acuzat președinta R. Moldova, Maia Sandu de utilizarea resurselor administrative și a „transferului de imagine” în favoarea Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).
Ședința de constituire a noului Parlament urmează să fie convocată de președinta R. Moldova, Maia Sandu. Ședința Legislativului urmează să fie condusă de cel mai în vârstă deputat - liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, fostul președinte al R. Moldova. La ședință urmează să fie prezentat raportul Curţii Constituţionale.
„Constituția oferă un termen de 30 de zile din data alegerilor. Asta înseamnă că nu mai târziu de 28 octombrie trebuie să aibă loc prima ședință de învestire a noului Parlament”, a explicat pentru TVR MOLDOVA, Alexandru Tănase, fostul președinte al Curții Constituționale.
Ulterior, în cel mult zece zile, deputaţii trebuie să aleagă preşedintele şi vicepreşedinţii Parlamentului. Sunt formate fracţiunile parlamentare şi comisiile de specialitate.
Urmează consultările cu fracţiunile nou-formate, iar preşedintele Republicii Moldova trebuie să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru. În termen de 15 zile, candidatul prezintă lista miniştrilor şi programul de activitate, pentru a primi votul de încredere al deputaţilor. Învestirea va avea loc în cel mult 14 zile de la votul legislativului.
„Cred că noi avem șansă într-o săptămână de zile să parcurgem toate aceste etape și să învestim cât mai rapid guvernul. Suntem într-o competiție contra cronometru pentru a atinge anumite rezultate”, a spus Alexandru Tănase.
Dizolvarea Parlamentului se poate întâmpla din cauza imposibilităţii numirii unui guvern în termen de trei luni de la confirmarea legalităţii alegerilor.
În urma alegerilor parlamentare, PAS a obţinut cele mai multe mandate – 55. Blocul Patriotic a obținut 26 de mandate. În Parlament, au mai intrat Blocul electoral Alternativa - 8 mandate, Partidul Nostru - 6 mandate şi Partidul „Democraţia Acasă” - 6 mandate.