Comemorăm victimele celui de-Al Doilea Război Mondial şi celebrăm pacea. Este mesajul conducerii ţării care, de dimineaţă, a depus flori la Complexul memorial „Eternitate” din Chişinău. Oficialii au vorbit şi despre curajul ucrainenilor și despre consolidarea sistemului de apărare al R. Moldova.
Conducerea Republicii Moldova a depus flori la monumentul Maica Îndurerată de la Complexul Memorial „Eternitate", în semn de omagiu pentru victimele celui de-al Doilea Război Mondial.
MAIA SANDU, preşedintele R. Moldova: Astăzi comemorăm oamenii care și-au pierdut viața în al Doilea Război Mondial, oamenii care au luptat pentru ca să readucă pacea pe continent. Din 2022, când Rusia a atacat Ucraina, înțelegem cu toții mai profund semnificația păcii, apreciem pacea și vrem să o păstrăm. Suntem recunoscători Ucrainei, care rezistă, și datorită acestui curaj al ucrainenilor moldovenii, astăzi, pot să trăiască în pace.
IGOR GROSU, preşedintele Parlamentului R. Moldova: Pacea este un cuvânt care a căpătat o semnificație aparte, în special după 2022, și vedem cât e de scumpă și, în același timp, cât e de fragilă. Tragedia momentului este că Federația Rusă, care în al Doilea Război Mondial, sau succesoarea Uniunii Sovietice, a plătit un preț mare, se vede că n-a învățat lecția. Da, Uniunea Europeană este spațiul păcii, libertății, prosperității și Ucraina luptă ca acest spațiu al păcii să fie apărat.
ALEXANDRU MUNTEANU, premierul R. Moldova: Spre regret, într-adevăr, eu sunt de acord cu doamna președinte și cu domnul președinte: Rusia, succesorul Uniunii Sovietice, n-a învățat lecția. Noi, aici, mergem în Europa, care ne aduce prosperitate și pace.
La eveniment au mai participat miniștri, directorul Serviciului de Informații și Securitate, reprezentanții Primăriei Chișinău și cetățeni de rând.
Potrivit datelor Agenției Naționale a Arhivelor, aproximativ 260 de mii de moldoveni au luptat împotriva Germaniei naziste și aliaților săi, iar aproape fiecare a cincea persoană și-a pierdut viața pe front.